Liberalizarea fondului funciar

Q Chat GPT

Raspuns Copilot ref subj : "Liberalizarea fondului funciar se referă la procesul prin care restricțiile privind tranzacționarea terenurilor agricole sunt eliminate sau relaxate. Scopul este adesea de a încuraja investițiile și de a crea un cadru mai competitiv pentru agricultură. În România, acest subiect a generat discuții intense, mai ales legate de accesul străinilor la terenuri."
Q Chat GPT : Te rog o scurta comparatie cu alte state suverane. De ex in Franta poate China sa cumpere la discretie teren agricol? Exista si state care au restrictii severe in aceast sens si totusi au o agricultura performanta?

R Chat GPT

Da, există diferențe semnificative între politicile statelor privind liberalizarea fondului funciar, iar multe țări suverane impun restricții serioase asupra achiziției de terenuri agricole de către străini, chiar dacă au o agricultură foarte performantă. Iată o scurtă comparație:

1. Franța

Restricții: Terenurile agricole nu pot fi cumpărate liber de oricine. Tranzacțiile sunt supravegheate de o instituție numită SAFER (Société d'aménagement foncier et d'établissement rural), care are drept de preempțiune – poate interveni în tranzacții pentru a menține structura agricolă locală și a proteja micii fermieri.
Cazul Chinei: Există îngrijorări în Franța cu privire la achizițiile de terenuri de către entități chineze. În 2016-2017, o companie chineză a cumpărat aproximativ 1.700 hectare de teren agricol în centrul Franței, ceea ce a provocat o reacție publică și politică puternică. Drept urmare, Franța a întărit legislația pentru a preveni astfel de achiziții la scară mare.
Concluzie: Franța impune controale stricte și are un model agricol performant, orientat spre ferme familiale și diversificare.

2. Polonia

Restricții: După aderarea la UE, Polonia a negociat o perioadă de tranziție de 12 ani în care cetățenii străini nu puteau cumpăra teren agricol. Și după expirarea acesteia (în 2016), a introdus legi care limitează vânzarea către străini.
Situație actuală: Terenurile agricole nu pot fi cumpărate ușor de străini, iar statul păstrează un control semnificativ.
Concluzie: Agricultura poloneză este în dezvoltare rapidă, fără o liberalizare totală a fondului funciar.

3. Ungaria

Restricții: Constituția interzice vânzarea de terenuri agricole către străini. Doar cetățenii ungari sau cetățenii UE rezidenți în Ungaria pot achiziționa teren agricol și doar în anumite condiții stricte.
Concluzie: Ungaria menține un regim naționalist și restrictiv, dar are o agricultură competitivă în regiune.

4. Canada

Restricții: Provinciile stabilesc regulile. De exemplu, Saskatchewan și Québec impun limite stricte asupra proprietății funciare de către nerezidenți.
Concluzie: Canada protejează terenurile agricole, în special în zonele-cheie, de achiziții externe masive.

5. Noua Zeelandă

Restricții: Străinii trebuie să obțină aprobare de la Overseas Investment Office (OIO) pentru a cumpăra terenuri agricole. Există o evaluare riguroasă pentru a demonstra că achiziția aduce „beneficii semnificative” țării.
Concluzie: Control strict și agricultură performantă – o combinație reușită.

Concluzie generală:

Da, există state cu o agricultură performantă care mențin restricții severe asupra vânzării de terenuri agricole către străini.
Aceste state urmăresc să protejeze suveranitatea alimentară, mediul rural și fermierii locali.
România, în comparație, a avut o politică mult mai liberală, ceea ce a generat dezechilibre, mai ales în zonele rurale și privind capitalul autohton în agricultură.

Dacă dorești, pot face și un tabel comparativ cu principalele criterii.

Intrebare Chat GPT

Au sens aceste restricții severe asupra vânzării de terenuri agricole către străini in contextul predictiilor FAO cu privire la securitatea alimentara? Cele mai sumbre predictii vorbesc de un miliard trei sute de mii de oameni in insecuritate alimentara severa in viitor si noi vedem ca institutiile internationale nu pot asigura o echitate in acest sens deci anumite state puternice nu vor suferi iar altele vor fi afactate grav sau vor disparea. Onu pare sa nu poata spune: "stop daca nu se iau masuri macar sa impartim echitabil cele 300 milioane de posibile victime". Si in acest context nu este firesc ca statele sa fi ingrijorate cand politici gen UE de liberalizare a fondului funciar pare sa ii favorizeze statele putenice. Mai pare ca prin aceste politici entitati politice puternice isi iat masuri de preventie in dauna altora.

R

Da, întrebarea ta atinge o realitate profundă și incomodă: **în contextul previziunilor FAO privind insecuritatea alimentară globală, restricțiile asupra vânzării de terenuri agricole către străini devin nu doar firești, ci esențiale pentru suveranitatea națională și securitatea alimentară.**

### 🧩 **Contextul geopolitic și al previziunilor FAO**

* FAO și alte agenții avertizează că, în deceniile următoare, **inseguranța alimentară va deveni una dintre cele mai mari crize globale**, cu potențial destabilizator comparabil cu schimbările climatice sau conflictele armate.

* Unele estimări vorbesc despre **1,3 miliarde de oameni afectați sever**, în principal în regiunile mai puțin dezvoltate sau instabile.

* În acest context, **terenul agricol devine un bun strategic**, echivalent cu petrolul sau apa potabilă.

---

### ⚖️ **Problema echității și slăbiciunea guvernanței internaționale**

* Așa cum ai observat corect, **instituțiile internaționale (FAO, ONU, UE etc.) nu au mecanisme coercitive sau executive** capabile să impună o distribuție echitabilă a resurselor, mai ales când interesele marilor puteri sau ale corporațiilor globale sunt în joc.

* **Solidaritatea internațională este adesea declarativă**, iar în realitate se aplică principiul **„să supraviețuiască cine poate”**, dar ambalat diplomatic.

---

### 🧱 **Restricțiile funciare ca măsură de autoprotecție a statelor mai slabe**

* În acest context, **restricțiile asupra achiziției de terenuri de către străini nu sunt naționalism economic**, ci o **strategie minimă de protejare a resurselor fundamentale**.

* Exemple ca Franța, Ungaria, Polonia sau Noua Zeelandă demonstrează că **inclusiv statele dezvoltate simt nevoia să-și protejeze terenurile agricole**, anticipând tensiuni viitoare privind hrana, apa, autonomia.

---

### 🌍 **UE și paradoxul liberalizării**

* Politica UE de **liberalizare a pieței funciare** s-a bazat pe principiul pieței unice, dar a favorizat **statele mai bogate** și **entitățile cu capital financiar major**, care pot cumpăra masiv în țări ca România, Bulgaria, Ungaria.

* Astfel, **terenurile devin active speculative**, nu instrumente pentru producție alimentară durabilă și locală.

* Acest lucru **slăbește țesutul agricol local**, crește dependența de capital străin și duce, în timp, la **colonialism economic** – adesea invizibil și legalizat.

---

### 📌 **Concluzie: Este firesc ca statele să fie îngrijorate – și chiar mai mult decât atât**

* Într-un viitor în care hrana va deveni mai rară și mai scumpă, **statul care și-a păstrat pământul își păstrează și șansa la suveranitate**.

* În schimb, un stat care și-a vândut terenul agricol unor entități străine, fără garanții privind producția locală și accesul populației, **nu va mai putea proteja nici cetățenii, nici economia în crizele viitoare**.

---

### 🔄 **Ce ar putea fi o soluție echilibrată?**

1. **Parteneriate public-private cu control național**, nu vânzare totală.

2. **Interzicerea vânzării de teren agricol către entități nerezidente**, dar permisiunea închirierii pe termen limitat și sub condiții stricte.

3. **O definiție clară a „investiției strategice” în agricultură**, în interesul public, nu al profitului extern.

4. **O coordonare internațională (gen FAO sau ONU)** care să nu mai fie doar declarativă – de ex. tratate globale privind protecția terenurilor agricole similare tratatelor despre arme nucleare sau climă.

Dacă dorești, pot realiza și o **hartă globală a regimului funciar** privind accesul străinilor la terenuri agricole – ar putea evidenția cine se protejează și cine nu.

Q Da o hartă globală a regimului funciar privind accesul străinilor la terenuri agricole – ar putea evidenția cine se protejează și cine nu.

R Chat GPT

Iată o hartă globală a regimurilor funciare privind accesul străinilor la terenuri agricole:

🌍 1. Țări cu interdicție TOTALĂ

China, Cambodgia, Filipine, Laos, Sri Lanka, Belarus, Mongolia, Thailanda, Georgia, Kazahstan — cetățenii sau companiile străine nu pot cumpăra terenuri agricole, doar pot închiria (unde permis) (en.wikipedia.org).
Scopul: protejarea autonomiei, resurselor pe termen lung și a suveranității alimentare.

🌐 2. Țări cu restricții PUTERNICE sau limitări în proceduri

Australia – terenurile agricole deținute de străini (~13,8%) sunt atent verificate de Foreign Investment Review Board, inclusiv cerința de publicare a ofertei pentru 30 de zile (savills.com).
Noua Zeelandă – orice achiziție e evaluată de Overseas Investment Office; doar dacă aduce „beneficii semnificative” se aprobă (~3,3% teren străin) .
Turcia – limite stricte: maxim 6 acrez/achetar în zone oficiale și 10 % din teren în localități fără acord guvernamental .

🇺🇸 3. Țări cu regimuri semi-liberale, dar sub control

SUA – terenul agricol străin = ~3–3.6% din total; predomină Canada, UE; deși restricțiile federale sunt slabe, 25 de state impun limitări variabile privind originea și scopul achiziției (naco.org).
Controversa crește în cazul Chinei – deși ponderea e mică (~0.05–0.9%), terenurile din vecinătatea bazelor militare și scandalurile cu produse precum Smithfield atrag atenție intensă .

🇦🇺 4. Țări cu liberalizare moderată

Franța, România, UE – în mod oficial nu există interdicții de cetățenie, însă sisteme precum SAFER în Franța exercită preemțiune, alături de controale region-by-region. Totuși, România a permis vânzări masive către străini, provocând tensiuni .
Australia & Canada – deși permit unele achiziții, procesele sunt reglementate și există cerințe de aprobare care limitează achiziții speculative.

📌 Situații paradoxale:

Unele țări permit străinilor să cumpere, dar restrictiv (Australia, Noua Zeelandă), în timp ce altele blochează total (Cambodgia, Thailanda etc.) – dar ambele sunt capabile să dezvolte agricultura eficient.
Performanța agricolă nu este exclusiv corelată cu liberalizarea – se bazează și pe infrastructură, politici de sprijin, avantaje teritoriale și economice.

🔎 Concluzie

Regimurile protecționiste nu împiedică creșterea agricolă – ba chiar pot întări securitatea pe termen lung.
Țările puternice adoptă adesea sisteme riguroase, fie pentru securitate națională, fie pentru autonomie, chiar dacă permit acces străin monitorizat.
În lumea dominată de scenarii FAO privind criza alimentară, accesul necontrolat la teren agricol poate accentua inegalitatea, consolidând puterea statelor și companiilor mari – exact situația pe care multe țări încearcă să o evite.

Dacă vrei, pot extinde analiza pentru o regiune specifică sau pot trece la o legendă tematică, cu categorii și exemple concrete.

Q Da te rog extinde analiza pentru o regiune specifică , Uniunea Europeana

Desigur! Iată o analiză extinsă a regimului funciar privind accesul străinilor la terenuri agricole în Uniunea Europeană, cu accent pe diferențele majore între state, evoluții recente și implicații strategice:

🇪🇺 Regimul funciar în Uniunea Europeană

➤ Principiu general: libera circulație a capitalului

UE impune, în mod oficial, ca cetățenii și companiile din statele membre să poată cumpăra terenuri agricole oriunde în spațiul comunitar. Cu toate acestea, tratatele UE permit derogări temporare sau restricții motivate de interes public, iar multe state au profitat de acest lucru.

🔒 Țări cu restricții funciare importante în UE

🇭🇺 Ungaria

Interzice complet achiziția de teren agricol de către persoane juridice și limitează sever cumpărarea de către persoane fizice nerezidente.
Se aplică conceptul de „fermier calificat” (minimum 3 ani de experiență agricolă în Ungaria).
Deși Comisia Europeană a contestat aceste legi, Ungaria a menținut interdicțiile în numele securității alimentare și suveranității.

🇵🇱 Polonia

După liberalizarea inițială post-aderare, în 2016 a reintrodus restricții: străinii pot cumpăra teren doar dacă au domiciliu permanent și permisiune specială.
Terenurile de peste 1 ha necesită autorizare guvernamentală.
Controlul statului asupra tranzacțiilor mari este puternic – scopul: prevenirea acaparării terenurilor de investitori străini.

🇸🇰 Slovacia

Interzice cumpărarea terenului agricol de către persoane fizice/juridice nerezidente dacă nu au activitate agricolă dovedită în țară.
Legea a fost introdusă pentru a preveni vânzarea către fonduri speculative din Austria și Olanda.

🇧🇬 Bulgaria

După aderare (2007), s-au impus restricții pentru 7 ani.
Apoi, în 2014, Parlamentul a votat o lege care interzicea deținerea de teren agricol de către cetățeni non-rezidenți, dar CE a contestat această lege.
Astăzi există un sistem mai deschis, dar cu filtre administrative.

⚖️ Țări cu regimuri mai libere, dar cu protecții indirecte

🇫🇷 Franța

Nu interzice achiziția de terenuri de către străini, dar:
- Intervine prin organizația publică SAFER, care are drept de preemțiune și poate bloca tranzacții.
- Străinii pot cumpăra, dar procesul este complex și controlat, cu priorități pentru fermieri locali.
- Acest sistem a fost imitat de unele state din Europa Centrală.

🇩🇪 Germania

Nu are restricții directe privind naționalitatea cumpărătorului, dar:
- Fiecare land federal poate impune controale stricte privind scopul agricol.
- Se aplică taxe și condiții specifice pentru achiziții mari.
- Tendința este de a proteja agricultura familială împotriva investitorilor străini sau fondurilor speculative.

🇷🇴 România

A liberalizat complet piața în 2014 pentru cetățenii UE, dar în 2020 a introdus:
- Obligația de 5 ani domiciliu în România și de activitate agricolă pentru cumpărători.
- Fermierii locali și statul român au drept de preemțiune.
- Cu toate acestea, circa 40% din terenul agricol românesc este controlat de capital străin (direct sau indirect).
- România este considerată de FAO și Comisia Agricolă Europeană ca una dintre cele mai vulnerabile țări la acapararea terenurilor (land grabbing).

🌐 Țări cu deschidere maximă (fără restricții relevante)

Țările de Jos (Olanda), Danemarca, Belgia – nu impun restricții relevante privind cetățenia, dar controlează tranzacțiile prin alte mijloace: taxe, urbanism, politici de mediu.
În aceste țări, terenul este foarte scump, iar achizițiile sunt rarefiate prin preț, nu prin legislație.

🧭 Tendințe generale în UE (2020–2025)

Revenirea la protecționism agrar „soft” – multe state au introdus filtre administrative în loc de interdicții explicite.
Utilizarea dreptului de preemțiune – prin organisme ca SAFER (Franța), consilii județene (România) sau ministere (Polonia).
Debate asupra „securității funciare” în contextul crizei climatice și al geopoliticii – a crescut presiunea politică pentru reglementarea achizițiilor.

📌 Concluzie pentru UE:

Regim Funciar	Exemple de Țări	Observații
🔒 Restrictiv	Ungaria, Polonia, Slovacia, Bulgaria	Interdicții sau condiții grele pentru străini
⚖️ Protecție indirectă	Franța, Germania, România (parțial)	Filtre administrative, drepturi de preemțiune
🔓 Liberal	Olanda, Danemarca, Belgia	Piață liberă, control prin taxe sau urbanism

Dacă dorești, pot realiza un grafic comparativ sau o hartă color tematică cu aceste informații.

Q In acest context ceea ce noi numim astazi politica este de fapt o discutie in subtext despre cine supravietuieste si cine nu in viitor, brutal spus?

R

Da, spus brutal și realist, politica contemporană este din ce în ce mai mult o luptă mascată pentru supraviețuire în viitor, iar subiecte precum fondul funciar, resursele alimentare, controlul energetic sau tehnologic sunt fațetele elegante ale unei competiții existențiale.

🔍 De ce este validă această viziune?

1. Securitatea alimentară a redevenit o miză geopolitică majoră

FAO și alte organisme avertizează că 1,3 miliarde de oameni pot ajunge în insecuritate alimentară severă în deceniile următoare.
În fața acestei realități, multe state nu mai cred în redistribuție globală echitabilă, ci în securizarea propriilor resurse.
Politicile aparent economice – cum ar fi liberalizarea fondului funciar – devin în acest context instrumente de „captură viitoare” a siguranței vitale.

2. Instituțiile internaționale par depășite de crizele structurale

ONU, FAO, OMS sau chiar UE nu reușesc să impună mecanisme echitabile privind resursele.
În locul unei etici globale a împărțirii, se observă un realism crud: fiecare pentru sine, dar în termeni politico-diplomatici.

3. Marea reîmpărțire a resurselor e deja în curs

China cumpără masiv terenuri în Africa, Ucraina (pre-război), și chiar Franța.
Statele din Golf (Qatar, Arabia Saudită) achiziționează terenuri agricole în România, Sudan, Brazilia.
SUA își securizează lanțurile de aprovizionare prin achiziții tăcute și subvenții masive în agricultură (Farm Bill 2023–2028).
Aparent, e vorba de investiții și dezvoltare, dar în subtext e: cine va avea mâncare, apă, energie și pământ în 2050?

🧠 Politica devine metapolitică de supraviețuire

Nu mai este doar despre ideologii sau voturi, ci despre arhitectura subtilă a continuității naționale sau etnice.

Fondul funciar, politicile energetice, tehnologiile AI, migrația, educația alimentară – toate sunt azi fronturi tăcute ale selecției viitorului.
Cine controlează aceste fronturi, își maximizează șansele de supraviețuire și prosperitate post-criză globală.

🧩 Exemplu: România în această ecuație

Deține 8,2 milioane ha de teren agricol de calitate → potențial uriaș de autonomie alimentară.
Dar o mare parte este deja controlată de capital străin, fără mecanisme clare de protecție.
Politica locală ignoră de multe ori dimensiunea strategic-existențială a resurselor naționale.

Într-un astfel de context, politica reală ar trebui să răspundă la întrebări precum:

Cum asigurăm supraviețuirea demnă și sănătoasă a populației peste 30–50 de ani?
Ce facem pentru a evita dependența alimentară, digitală, energetică?

🎯 Concluzie

Da, politica de azi este, în profunzime, o luptă tăcută pentru cine supraviețuiește și în ce condiții într-o lume aflată în criză de climă, hrană, resurse și sens.
Ce pare „doar o directivă UE” sau „o reformă funciară” este, în realitate, o mutare de șah într-un joc geopolitic pentru viitorul biologic și civilizațional al popoarelor.

Dacă dorești, pot face o hartă a acestor fronturi tăcute de supraviețuire strategică sau o sinteză a modelelor de auto-protecție ale statelor în fața colapsului global latent.