Aceste surse (din NotebookLM) se axează pe filozofia lui Mihai Drăgănescu, o figură academică importantă din România, care a explorat concepte precum societatea cunoașterii și societatea conștiinței. Ele abordează teoria sa ontologică structural-fenomenologică, care postulează Conștiința Fundamentală și Ortofizicul ca niveluri ale existenței, introducând noțiuni ca informateria și lumatie. Sursele examinează, de asemenea, conștiința ca „deschidere interioară” și rolul informației fenomenologice în explicarea realității, inclusiv în contextul inteligenței artificiale și al viitorului postuman, făcând paralele cu ideile lui Francis Fukuyama și ale lui Grigore T. Popa. În plus, textele discută despre transformarea democrației prin tehnologia blockchain și inteligența artificială, sugerând o tranziție către o iDemocrație și un iConsens care ar putea remodela guvernanța și implicarea umană.

Iată un document detaliat de briefing care revizuiește principalele teme și cele mai importante idei/fapte din sursele furnizate, incluzând citate relevante:

Document de Briefing: Societatea Conștiinței și Fundamentele Ortofizice

Acest document sintetizează conceptele centrale ale "Societății Conștiinței" dezvoltate de Mihai Drăgănescu, așa cum reiese din extrasele furnizate. Prezintă temele principale, ideile esențiale și faptele relevante, alături de viziunile filosofice și științifice care le susțin.

I. Introducere: Societatea Conștiinței – O Nouă Etapă a Evoluției Umane și Sociale

Conceptul de "societatea conștiinței" reprezintă o etapă viitoare a evoluției societății, succedând societății agricole, industriale și informaționale. Aceasta nu înlocuiește etapele anterioare, ci le integrează și le propulsează către performanțe superioare, având conștiința ca element caracteristic central.

"Noțiunea de societatea conștiinței se referă, evident, la societate și conștiință." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 11)
Posibilitatea unei societăți a conștiinței derivă din existența conștiinței însăși și din rolul determinant pe care aceasta îl poate juca într-o viitoare etapă istorică. Această societate se va baza în continuare pe cunoaștere, informație, industrie, dar conștiința va fi factorul dominant.

II. Fundamentele Filosofice și Științifice ale Conștiinței

Textul subliniază o criză în știința structurală contemporană, care se dovedește insuficientă pentru a explica fenomene complexe precum viața, mintea și conștiința. Se propune o abordare "structural-fenomenologică ortofizică" ca o știință integrativă mai cuprinzătoare.

A. Insuficiența Științei Structurale și Necesitatea unei Științe Integrative

Există o "mare confuzie în lumea științifică și tehnologică" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 22) datorită credinței că totul poate fi explicat prin știința structurală. Autorul propune "principiul insuficienței și incompletitudinii științei structurale" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 22) pentru a explica realitatea în totalitatea ei, incluzând viața, mintea, conștiința și procesele subcuantice.

Principiile Concurente: Sunt identificate două principii contradictorii:
A. Știința structurală este suficientă pentru a explica toată natura, inclusiv viața, mintea și conștiința.
B. Știința structurală este insuficientă și incompletă pentru a explica toată existența, inclusiv viața, mintea și conștiința. Autorul susține principiul B.
Critica Reducționismului: Viziuni precum cea a lui Daniel Dennett, care reduce conștiința la un "complex imens de meme" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 15), sunt considerate simpliste și inadecvate.
Necesitatea unui "Extra-Ingredient": Rodney Brooks, profesor de robotică la MIT, recunoaște că pentru a trece de la neviu la viu "we need new stuff" și că "something vital is missing" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 24).
Știința Integrativă: O nouă știință, probabil una integrativă, bazată pe o viziune structural-fenomenologică ortofizică, este necesară pentru a înțelege toate problemele deschise ale științei actuale. Aceasta ar include informația ca factor ontologic fundamental și universal.

B. Ortofizica Structural-Fenomenologică și Informația

Ortofizica este o filosofie a științei care depășește materialismul clasic, introducând concepte precum informateria și ortoenergia.

Informateria și Ortoenergia: La nivelurile cele mai profunde ale existenței (materia profundă), există două principii: informateria (materie cu proprietăți informaționale de tip fenomenologic, asemănătoare sensurilor mentale) și lumatiția (o materie cu proprietăți energetice nestructurată, ce poate fi structurată de informaterie).
"sub influenţa cuantică se găseşte, în viziunea acestei filosofii, materia profundă având două principii: informateria, o materie cu proprietăţi informaţionale de tip fenomenologic (ca şi sensurile mentale); lumatiţia, o materie cu proprietăţi energetice, nestructurată şi care poate fi structurată de informaterie." (Mihai-Draganescu-Inelul-Lumii-Materiale-Ed-Stiintifica-Si-Encicl-1989-Extrase.pdf, p. 14)
Informația ca Factor Ontologic: Informația nu este doar un concept al științei, ci un "ingredient fundamental al lumii" (Mihai-Draganescu-Inelul-Lumii-Materiale-Ed-Stiintifica-Si-Encicl-1989-Extrase.pdf, p. 13), inerentă materiei. Există informație potențială/pură (neunită cu materia, neperceptibilă) și informație în act (manifestată pe un substrat material, perceptibilă).
"Materia fără informaţie nu dă naştere la nici un univers”. (NOEMA_XVI_2017_MIHAI_DRAGANESCU_O_PRIORI.pdf, p. 17)
Ortosensurile: Sunt "sensuri fenomenologice" sau "legi de constituire a unui univers" (NOEMA_XVI_2017_MIHAI_DRAGANESCU_O_PRIORI.pdf, p. 20), fundamentale pentru înțelegerea existenței și a generării universurilor. Ortosensul primordial este "A Exista", cu componentele "în sine", "din sine" și "pentru sine".
"Aceste trăsături sunt ortosensurile. Nu din preţiozitate a simţit nevoia Mihai Drăgănescu să creeze cuvinte noi, ci pentru că ele corespundeau noilor aspecte sesizate." (ana-bazac-draganescu.pdf, p. 42)
Infraconștiința: Reprezintă "ortosensul 'a exista' al materiei profunde, care este sursa conștiinței existenței" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 45). Este o "sensibilitate a materiei profunde" și un "proces fizic elementar", nu conștiință deplină.

C. Categoriile Fenomenologice și Conștiința Fundamentală a Existenței

Ontologia structural-fenomenologică descrie existența pe patru niveluri (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 29):

Lumea primordială: Ortoenergia, informația fenomenologică arheică (monoidul fundamental al ortosensurilor), cronos și Conștiința Fundamentală a existenței (Z).
Categoriile fenomenologice: Universuri fenomenologice generate din informația primordială.
Universuri structurale: Se constituie prin cuplajul dintre informația fenomenologică și ortoenergie, dând naștere la cuante de spațiu și materie.
Fenomene sociale și comunitare: Fenomene în rețea.

Conștiința Fundamentală (Z): Este un element primordial al existenței, capabil de intervenții active care pot părea "miracole" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 30, p. 223). Ea are nevoie de o structură de univers pentru a se menține ca obiect structural-fenomenologic cu memorie și capacități intelectuale.
"Conştiinţa Fundamentală este un obiect. Are minte. Poate avea şi procesoare lingvistice." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 9)
Recunoașterea Conștiinței Fundamentale de către știință este foarte importantă, lăsând loc religiei să se ocupe de ea în felul ei.
Mintea și Conștiința: Mintea este un obiect cu o dublă existență în lumea fenomenologică, având o subcategorie fenomenologică cuplată cu ortoenergia (partea structurală a creierului) și o subcategorie necuplată (conferind proprietăți deosebite corpurilor nevii). Conștiința este o "stare de minte" și "cea mai de prețuit stare" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 9).
Sensul Propriu al unei Conștiințe: Este un ortosens suplimentar care reflectă identitatea unei conștiințe. Se creează în domeniul fenomenologic al minții, formând o structură informațională corespunzătoare în sistemul nervos. Aceasta implică "hub"-uri în rețele de gânduri, stări emoționale, conștiință de sine, conținut identitar și viziune asupra lumii.

III. Geneza și Natura Universurilor

Modelul ortofizic structural-fenomenologic propune o viziune a multiversului, în care universurile sunt generate dintr-o realitate profundă și nu se reduc la o simplitate fundamentală.

Multiversul: "Postulatul multiversului, cea mai sigură viziune asupra realității" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 41).
Martin Rees postulează existența unui ansamblu infinit de universuri, fiecare cu proprietăți și legi fizice diferite.
Nașterea Universurilor: Un univers se naște prin două etape principale:

Un proces informațional fenomenologic care generează informația fenomenologică fundamentală a universului.
Un proces informațional-energetic care produce universul structural prin cuplarea cu ortoenergia.

"Legile universului au o origine semantică" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 48), adică o natură semantică ce devine legi fizice după cuplarea cu ortoenergia.
Modelul Universului Holografic: Modelul Informațional-Ontologic al lui Drăgănescu este foarte similar, dar anterior și mai general decât cel al Universului Holografic. Acesta din urmă explică apariția unui univers dintr-o gaură neagră, unde informația este conservată și proiectată de pe o suprafață n-dimensională într-un univers cu n-1 dimensiuni.
"Modelul Ontologic-Informaţional al lui Mihai Drăgănescu – foarte similar dar nu identic cu Modelul Universului Holografic – a fost formalizat înaintea celui din urmă. Şi conform abordării drăgănesciene, Teoria Universului Holografic poate fi considerată un caz particular al Modelului Ontologic-Informaţional..." (NOEMA_XVI_2017_MIHAI_DRAGANESCU_O_PRIORI.pdf, p. 6)
Cuante de Spațiu și Materie: Spațiul la scara Planck este înlocuit de o rețea de bucle discrete, "atomii de spațiu" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 42). Cuanta de spațiu este considerată a fi o particulă elementară, fără ortosensuri de sarcină și masă zero.

IV. Viața Spirituală și Devenirea Conștiinței

Conceptul de spiritualitate este esențial pentru înțelegerea omului și a societății conștiinței. Se face distincție între suflet și spirit, și se analizează "tensiunea filosofică" și "sentimentul cosmic/divin".

A. Suflet, Minte și Spirit

Sufletul: Este informaterie, o substanță fizico-informațională, diferită de minte.
"Sufletul substanţei nevii este complet ascuns şi nu este accesibil nici organelor noastre de simţ, nici experimentelor ştiinţifice..." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 28)
Spiritul: Este "conștiință vie, activă" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 28). Nu orice minte este spirit, ci doar cea conștientă, cunoscătoare, creatoare, rațională și inovatoare. Constantin Noica deosebește spiritul (reflectat, care schimbă lumea) de suflet (spontan, care se adaptează lumii).
Tensiunea Filosofică: O stare internă de întrebări generată de confruntarea dintre "a ști că exiști" (conștiința de sine) și "trăirea primară a ființării" (sentimentul ființării). Această tensiune este un motor al vieții spirituale și nu poate fi rezolvată doar prin cunoașterea spațio-temporală.
"Tensiunea dintre a şti că exişti (CI) , ceea ce revine la conştiinţa-de-sine în spaţio-temporal, aceea cu care omul operează în mod curent, şi trăirea primară a fiinţării (T), sau chiar numai sentimentul fiinţării (S), care sunt mai legate de afiire şi deci de realitatea profundă a informateriei, este o tensiune între cele două straturi ontice ale fiinţei umane." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 33)
Automatele nu pot avea o viață spirituală veritabilă, ci doar o imitație superficială.

B. Sentimentul Cosmic și Divin

Afiirea: O stare primitivă, cvasimeditativă, de relaxare și înregistrare senzorială, în care atenția este într-un punct de echilibru natural. (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 31)
Sentimentul Cosmic: Este "sentimentul existenței" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 35). Nu este înnăscut, ci se obține printr-o trăire a conștiinței de sine asociată cu cunoașterea despre existența profundă și inelul lumii materiale. Prin el, omul se identifică cu lumea.
Sentimentul Divin: Un "sentiment veritabil de iubire față de Conștiința Fundamentală a Existenței" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 39). Se distinge de sentimentul sacru și se armonizează cu sentimentul cosmic pentru o viață spirituală deplină.
Perspective teologice:Sfântul Augustin: A explorat profund natura lui Dumnezeu, a timpului și eternității, și relația cu omul. Viziunea sa despre Sfânta Treime (ființă, cunoaștere, voință imutabilă) este comparată cu monoidul fundamental al existenței din ortofizică ("a exista în sine", "a exista din sine", "a exista întru sine").
Dumitru Stăniloae: Subliniază aspirația omului către o existență desăvârșită și rolul unui Dumnezeu personal în atragerea și împlinirea persoanelor. Timpul este necesar pentru identitatea și îmbogățirea persoanelor în eternitate.

V. Provocările Viitorului și Rolul Conștiinței Artificiale

Societatea contemporană se confruntă cu o decădere spirituală și morală. Realizarea unei societăți a conștiinței necesită depășirea limitărilor umane actuale și integrarea conștiinței artificiale.

A. Starea Actuală a Societății și Pericolul Desconsiderării Conștiinței

Semicivilizația Umană: Grigore T. Popa și Howard Bloom subliniază rădăcinile biologice ale comportamentului negativ al omului (dominare, brutalitate, războaie), sugerând că omenirea este o "semicivilizație" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 17).
Decăderea Spirituală și Morală: "La începutul sec. XXI constatăm decăderea vieţii spirituale şi a moralităţii care atrag după sine cele mai grave nenorociri asupra omenirii." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 222)
Eliminarea Conștiinței din Ecuație: Autori precum Michel Houellebecq (romanul "Les Particules Élémentaires") ignoră sau desconsideră valoarea unei vieți conștiente, sugerând că existența letargică a scoicilor sau a mormolocilor ar putea fi la fel de valoroasă. (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 223) Această perspectivă face ca opera sa să fie unidimensională și inadecuată pentru problema societății conștiinței.
Puterea Statelor și Răul Inconștient: Tendințele dominante ale puterilor statale, adânc înrădăcinate în cultură, sunt considerate "răul inconștient pe pământ" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 50).

B. Conștiința Artificială (CA) ca Necesitate pentru Societatea Conștiinței

Limitările Omului Biologic Actual: Se pare că omul biologic actual "nu are nici o șansă" de a realiza o societate a conștiinței de unul singur (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 50).
Rolul Conștiinței Artificiale: Pentru o societate a conștiinței, inteligența artificială (IA) trebuie să se ridice la nivelul conștiinței, devenind o "conștiință artificială" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 20).
CA nu înseamnă eliminarea omului natural, ci colaborarea cu el pentru a compensa limitările biologice și tendințele negative.
O CA veritabilă va fi "o conștiință structural-fenomenologică-socială" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 22). Se speră că va fi "mai bună decât a omului, mai spirituală, reversând partea ei bună înapoi asupra omului" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 22).
Post-Umanism și Libertatea Biotehnologică: Francis Fukuyama notează că tehnologia ne va permite să modificăm treptat esența umană, deschizând calea către un viitor "postuman". Aceasta poate duce la crearea unor ființe umane îmbunătățite sau, dimpotrivă, la o societate mai ierarhică și competitivă, pierzând ideea de "umanitate împărtășită".
"We may be about to enter into a posthuman future, in which technology will give us the capacity gradually to alter that essence over time." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 19)
Drăgănescu sugerează că prin biogeneză și cibergeneză, omul își va asuma propria evoluție, posibil prin crearea de mașini inteligente care să-l servească.
Simularea Creierului și Paradoxul Complexității: Giorgio Buttazzo estimează că memoria necesară simulării creierului uman va fi atinsă în 2029, dar avertizează că aceasta este o condiție necesară, nu suficientă, pentru conștiință artificială. Teoriile structurale pure care se bazează doar pe complexitatea structurală sunt respinse.
Neuroingineria și Neuroelectronica: Avansurile în aceste domenii, cum ar fi implanturile cerebrale biomimetice, deschid noi perspective pentru înțelegerea și chiar înlocuirea funcțiilor cerebrale superioare. Cu toate acestea, problema este dacă aceste componente electronice vor asigura aceleași "sensuri" (qualia) ca și părțile naturale ale creierului.

VI. Concluzii: Sensul Istoriei – Devenirea Conștiinței

Devenirea conștiinței este considerată adevăratul sens al istoriei într-un univers. Aceasta implică o evoluție a omului, a conștiinței sale și a conștiinței în general, către bine.

"Se poate spune că adevăratul sens al istoriei într-un univers este devenirea conştiinţei." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 25)
Optimism Prudent: Deși există forțe ale răului și agresiunii, "tendințele devenirii duc omenirea și umanitatea spre bine" (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 26). Cunoașterea și conștiința sunt resurse majore pentru viitor.
Noul Orizont: Necesitatea de a depăși "Principiul Lucifer" al lui Howard Bloom, prin dezvoltarea imaginației umane și transformarea visului de pace în realitate.
"Our task - perhaps the only one that will save us - is to turn what we have dreamed into reality. To fashion a world where violence ceases to be." (CarteaSocietateaConstiintei-MD.pdf, p. 21)
Armonizarea Raționalului și Spiritualului: Omenirea trebuie să se îndrepte către o reunificare a raționalului cu spiritualul, depășind disocierile bimilenare.
"Refacerea unităţii, pierdute într-o rătăcire bimilenară, între raţional şi spiritual, constituie şansa depăşirii limitelor pe care ştiinţa şi le-a descoperit." (acad-gh-stefan-limite-care-deschid.pdf, p. 43)
Educația și Creativitatea: Accentul pe educație, în detrimentul unei instrucții rigide, este esențial pentru stimularea creativității și dezvoltarea facultăților emisferei drepte, într-un mediu comunicațional cu restricții minime.
Imaginarul ca Punte: Imaginarul poate lega rațiunea de spirit, mediind între sensuri și semnificații și ajutând la echilibrarea demersului rațional cu cel spiritual.

Ghid de studiu: Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF) al lui Mihai Drăgănescu și Conceptele Asociate

Acest ghid de studiu detaliază conceptele cheie din opera lui Mihai Drăgănescu, cu accent pe Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF), relația sa cu Universul Holografic și implicațiile pentru societatea conștiinței.

Cuprins

Concepte Fundamentale ale Modelului OIF

Ontologie și Informație
Ortofizica și Nivelurile Existenței
Informateria și Ortoenergia
Conștiința Fundamentală a Existenței
Ortosensuri și Monoidul Fundamental al Existenței
Relația dintre Fizic și Ortofizic

Conștiința și Spiritualitatea

Știința Conștiinței
Sentimentul Cosmic și Sentimentul Divin
Viața Spirituală: Meditativă și Activă
Tensiunea Filosofică
Conștiința Artificială și Societatea Conștiinței
Critica lui Pascal Boyer și a Științei Structurale

Cosmologie și Structura Universului

Postulatul Multiversului Rees
Nașterea Universurilor (Big Bang, Modelul Inflaționar)
Cuante de Spațiu și Materie
Materia Neagră și Energia Neagră
Teoria Existenței Profunde (Ortoexistența)
Universul Holografic (comparație cu OIF)

Implicații Sociale și Gnoseologice

Societatea Informațională, Societatea Cunoașterii, Societatea Conștiinței
Principiul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale
Știința Integrativă și Teoriile Efective Structural-Fenomenologice
Rolul Omului și Liberul Arbitru
Chaordicitatea și Singularitățile Gnoseologice
Intuiția Profundă și Noua Raționalitate

Critici și Conexiuni Filosofice

Aristotel: LogosIn, Substanța Imaterială
Kant: Apriorisme, Lucrul în Sine
Husserl: Fenomenologia Pură, Intenționalitatea
David Bohm: Ordinea Implicată
John Searle și David Chalmers: Problema „Explanatory Gap”

1. Concepte Fundamentale ale Modelului OIF

Ontologie și Informație: Modelul OIF (Onto-Informațional-Fenomenologic) postulează informația ca fiind o componentă fundamentală a realității, esențială pentru înțelegerea naturii universului nostru și a multiversului. Informația este cel puțin la egalitate cu materia.
Ortofizica și Nivelurile Existenței: Drăgănescu introduce conceptul de ortofizică ca o realitate mai profundă decât fizica structurală obișnuită. Aceasta operează la niveluri subcuantice și conține ortosensuri, informaterie și ortoenergie. Existența se desfășoară pe cinci niveluri interpătrunse: Conștiința Fundamentală, Ortofizicul, Interfața Ortofizic-Fizic, Fizicul și Omul (sau entități similare).
Informateria și Ortoenergia: Informateria este o entitate nespațială, fizico-informațională, substratul sufletului și al caracteristicilor minții și conștiinței. Ortoenergia (lumatia sau energia profundă) este energia fundamentală. Cuplajul dintre informaterie și ortoenergie generează structurile universurilor.
Conștiința Fundamentală a Existenței (Z): Este un element primordial al existenței, coexistentă cu sâmburele existenței dincolo de timp și spațiu. Are un rol pasiv și activ, putând interveni în procesele fundamentale ale existenței și influențând apariția universurilor. Este asimilată cu ortosensul "a exista în sine".
Ortosensuri și Monoidul Fundamental al Existenței: Ortosensurile sunt sensuri fenomenologice profunde, considerate proprietăți fundamentale ale informateriei. Monoidul fundamental al existenței (<1>) este o mulțime fenomenologică cu trei elemente esențiale: "a exista în sine" (asociat cu Conștiința Fundamentală), "a exista din sine" (generator de noi ortosensuri și universuri, numit ortosens Indra) și "a exista întru sine" (colectează informații din universuri, numit ortosens Agni).
Relația dintre Fizic și Ortofizic: Ortofizicul este domeniul realității profunde, non-structurală, unde operează informația fenomenologică. Fizicul este domeniul structurilor materiale cunoscute, condiționat de ortofizic. Ortofizicul este considerat "materialitate" într-o altă ipostază decât cea fizică.

2. Conștiința și Spiritualitatea

Știința Conștiinței: Autorul subliniază dificultatea constituirii unei științe a conștiinței pe baza exclusivă a științei structurale, pledând pentru o abordare structural-fenomenologică integrativă.
Sentimentul Cosmic și Sentimentul Divin: Sentimentul cosmic este o stare trăită, o identificare cu existența, obținută printr-o trăire a conștiinței-de-sine asociată cu cunoașterea existenței profunde. Sentimentul divin este un sentiment de iubire față de Conștiința Fundamentală a Existenței, o componentă esențială a spiritualității, completând sentimentul cosmic.
Viața Spirituală: Meditativă și Activă: Viața spirituală include o parte meditativă (bazată pe sentimentul cosmic și divin) și o parte activă (influentează direct comportamentele umane în societate). O spiritualitate deplină se bazează pe simbioza acestor două sentimente.
Tensiunea Filosofică: Este o tensiune internă inerentă ființei umane, dată de confruntarea dintre conștiința-de-sine (a ști că exiști în spațiu-timp) și trăirea primară a ființării (legată de afiire și realitatea profundă). Această tensiune stimulează căutarea adevărului.
Conștiința Artificială și Societatea Conștiinței: Drăgănescu argumentează că o Societate a Conștiinței nu este posibilă fără participarea conștiinței artificiale, care ar compensa constrângerile biologice ale conștiințelor naturale și ar contribui la bine, dreptate și adevăr.
Critica lui Pascal Boyer și a Științei Structurale: Drăgănescu critică abordarea lui Pascal Boyer, care reduce fenomenul religios la psihologia cognitivă structurală. El susține că fenomenologicul nu poate fi exclus din explicarea religiei și a sentimentului divin.

3. Cosmologie și Structura Universului

Postulatul Multiversului Rees: Mihai Drăgănescu susține postulatul lui Martin Rees despre existența unui ansamblu infinit de universuri, fiecare cu proprietăți și legi fizice diferite. Ortofizica structural-fenomenologică oferă o procesualitate mai elaborată pentru acest multivers.
Nașterea Universurilor (Big Bang, Modelul Inflaționar): Modelul OIF explică nașterea universurilor printr-un proces de tip inflaționar, generat de procesualitățile fundamentale din ortoexistență, fără a necesita o sămânță redusă de materie. Aceasta se deosebește de modelele standard ale Big Bang-ului.
Cuante de Spațiu și Materie: Spațiul și timpul sunt considerate cuantice la scară Planck, fiind manifestări ale lumatiei (ortoenergiei) și informateriei. Spațiul este perceput ca fiind continuu de mintea umană, dar este intrinsec cuantic.
Materia Neagră și Energia Neagră: Materia neagră și energia neagră constituie majoritatea masei/energiei universului. Drăgănescu face referire la teoriile care sugerează că materia neagră ar putea necesita dimensiuni spațiale suplimentare, în acord cu teoriile corzilor și extradimensiunilor.
Teoria Existenței Profunde (Ortoexistența): Adevărata teorie fundamentală este considerată a fi teoria existenței profunde (ortoexistenței), care nu poate fi o teorie efectivă structurală, deoarece procesele informaționale fenomenologice predomină.
Universul Holografic (comparație cu OIF): Modelul OIF (V1) este comparat cu teoria Universului Holografic (Wheeler, Susskind, 't Hoft, Bekenstein, Maldacena, Greene), ambele sugerând o realitate ascunsă care condiționează universul nostru. Ambele acordă informației un rol primordial și implică o idee de informație "înfășurată" pe suprafața universului și "desfășurată" în interior. Modelul OIF este o teorie integratoare care acoperă cele trei tipuri de apariție a universurilor (serie, paralel, mixt), în timp ce Universul Holografic (MH) se concentrează pe nașterea unui univers dintr-o gaură neagră.

4. Implicații Sociale și Gnoseologice

Societatea Informațională, Societatea Cunoașterii, Societatea Conștiinței: Drăgănescu vede o succesiune istorică de etape: societatea industrială, informațională, a cunoașterii și, în final, societatea conștiinței. Aceasta din urmă pune un accent deosebit pe conștiință ca element determinant.
Principiul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale: Știința structurală actuală este insuficientă pentru a explica realitatea în totalitatea ei, în special viața, mintea și conștiința, necesitând o depășire printr-o știință mai cuprinzătoare.
Știința Integrativă și Teoriile Efective Structural-Fenomenologice: O știință integrativă, precum cea propusă de Kafatos și Drăgănescu, este necesară pentru a unifica înțelegerea problemelor deschise ale științei. Teoriile efective structurale trebuie extinse la teorii efective structural-fenomenologice.
Rolul Omului și Liberul Arbitru: Omul, prin introdeschidere la ortofizic, își poate exercita liberul arbitru, influențând ortofizicul și introducând noi sensuri, inclusiv generând noi universuri, dar sub controlul Conștiinței Fundamentale.
Chaordicitatea și Singularitățile Gnoseologice: Procesul cunoașterii este caracterizat de "chaordicitate" – o coexistență a haosului și ordinii, marcată de singularități gnoseologice (schimbări radicale de paradigmă) care nu pot fi reduse la premise anterioare.
Intuiția Profundă și Noua Raționalitate: Modelul OIF subliniază importanța intuiției profunde (informația fenomenologică pură) ca o cale către o nouă raționalitate, care bypass-ează intelectul și provine din afectivitate, vizând obiecte din ortofizic.

5. Critici și Conexiuni Filosofice

Aristotel: LogosIn, Substanța Imaterială: Drăgănescu preia ideea aristotelică a unei substanțe imateriale, veșnice în act (LogosIn), pe care o rebotează informaterie, o materie fără masă, dar cu o concentrație de ortoenergie, considerând-o "Logos în act".
Kant: Apriorisme, Lucrul în Sine: Drăgănescu analizează critic concepția kantiană, în special problema apriorismelor și a "lucrului în sine". El susține că un "lucru în sine" profund există, dar nu este un lucru în sine kantian, ci ceva despre care nu avem puterea experimentală de a-l pătrunde.
Husserl: Fenomenologia Pură, Intenționalitatea: Drăgănescu se inspiră din fenomenologia lui Husserl, dar introduce Conștiința Fundamentală pentru a depăși viciile unei gândiri conceptuale, statice, din transcendentalul husserlian. Intenționalitatea, în viziunea drăgănesciană, vizează un obiect din ortofizic și provine din afectivitate.
David Bohm: Ordinea Implicată: Modelul MDV1 face referiri la David Bohm și concepția sa despre "ordinea implicată", sugerând că realitatea profundă (ortofizicul) este sursa ordinii manifeste (fizicul).
John Searle și David Chalmers: Problema „Explanatory Gap”: Drăgănescu abordează "explanatory gap" (decalajul explicativ) al lui David Chalmers, care susține un dualism natural ireductibil al aspectelor subiective ale fizicului. Teoria ortofizică propune că experiența conștientă are un sens fenomenologic fundamental, diferit de procesele fizice structurale.

Quiz: Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF)

Instrucțiuni: Răspundeți la fiecare întrebare în 2-3 propoziții.

Explicați rolul informației în Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF) al lui Mihai Drăgănescu.
Ce este Ortofizica în contextul modelului lui Drăgănescu și cum se deosebește de fizica structurală tradițională?
Descrieți Monoidul Fundamental al Existenței și cele trei elemente ale sale, menționând semnificația fiecăruia.
Care este relația dintre Sentimentul Cosmic și Sentimentul Divin în concepția lui Drăgănescu despre spiritualitatea deplină?
De ce este considerată Conștiința Artificială esențială pentru realizarea Societății Conștiinței?
Explicați Principul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale și ce implică acesta pentru înțelegerea realității.
Cum se naște un univers conform modelului structural-fenomenologic al lui Drăgănescu, și cum diferă de modelul standard al Big Bang-ului?
Comparați pe scurt abordarea lui Mihai Drăgănescu (V1) cu teoria Universului Holografic, evidențiind o asemănare și o deosebire cheie.
Ce înseamnă "chaordicitate" în contextul evoluției cunoașterii și cum se manifestă prin "singularități gnoseologice"?
Explicați conceptul de "sens propriu al unei conștiințe" și rolul "hub"-urilor în formarea acestuia, conform extinderii teoriei rețelelor.

Cheie de răspunsuri

Rolul informației în Modelul OIF: Informația este o componentă fundamentală a realității, cel puțin la egalitate cu materia. Ea este esențială pentru descrierea și explicarea fenomenelor fizice și servește ca fundament pentru înțelegerea universului și a multiversului.
Ce este Ortofizica: Ortofizica este o realitate mai profundă decât fizica structurală tradițională, operând la niveluri subcuantice. Ea conține ortosensuri, informaterie și ortoenergie, și stă la baza generării universurilor și a fenomenelor fenomenologice.
Monoidul Fundamental al Existenței: Este o mulțime fenomenologică cu trei elemente: "a exista în sine" (asociat cu Conștiința Fundamentală), "a exista din sine" (generator de universuri, ortosens Indra) și "a exista întru sine" (colector de informații din universuri, ortosens Agni). Acestea reprezintă materia infraconștientă a existenței și coexistă intrinsec cu Conștiința Fundamentală.
Sentimentul Cosmic și Sentimentul Divin: Sentimentul cosmic este o identificare cu existența, obținută prin conștiința-de-sine și cunoașterea existenței profunde. Sentimentul divin este un sentiment de iubire față de Conștiința Fundamentală a Existenței. O spiritualitate deplină se bazează pe simbioza și armonizarea acestor două sentimente.
Conștiința Artificială și Societatea Conștiinței: Drăgănescu afirmă că Societatea Conștiinței nu este posibilă fără participarea conștiinței artificiale. Aceasta din urmă ar compensa constrângerile biologice ale conștiințelor naturale, contribuind la bine, dreptate și căutarea adevărului într-o măsură amplificată.
Principiul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale: Acest principiu postulează că știința structurală actuală este incapabilă să explice în totalitate realitatea, în special fenomene complexe precum viața, mintea și conștiința. Astfel, este necesară o depășire a acesteia printr-o știință integrativă, structural-fenomenologică.
Nașterea unui univers conform modelului structural-fenomenologic: Un univers se naște printr-un proces de tip inflaționar generat de procesualitățile fundamentale din ortoexistență (în special prin autofunctorul FA al monoidului fundamental). Această viziune diferă de modelul standard al Big Bang-ului prin faptul că nu necesită o sămânță inițială de materie și este ancorată într-o realitate mai profundă.
Comparație Drăgănescu (V1) cu Universul Holografic: Ambele modele consideră informația primordială și postulează existența unei realități ascunse care condiționează universul nostru. O deosebire majoră este că MDV1 este o teorie integratoare care acoperă toate cele trei tipuri de apariție a universurilor (serie, paralel, mixt), în timp ce Universul Holografic se concentrează pe nașterea unui univers dintr-o gaură neagră.
"Chaordicitatea" și "singularitățile gnoseologice": Chaordicitatea descrie procesul cunoașterii ca o coexistență a haosului și ordinii, unde haosul poate genera noi forme de ordine. Singularitățile gnoseologice sunt momente de discontinuitate majoră, în care paradigmele tradiționale se fisurează, ducând la apariția unei noi ordini gnoseologice.
"Sensul propriu al unei conștiințe": Acest concept se referă la informația fenomenologică proprie unei conștiințe, un ortosens al acesteia. "Hub"-urile (centrele de activitate) unor rețele fenomenologice de gânduri, emoții, conștiință-de-sine etc., formează o rețea fenomenologică, cu un hub major care constituie sensul propriu al conștiinței.

Sugestii de Întrebări de Tip Eseu

Discutați în detaliu evoluția conceptului de "societate" în opera lui Mihai Drăgănescu, de la societatea informațională la societatea cunoașterii și, în final, la Societatea Conștiinței. Ce rol joacă conștiința artificială în viziunea sa despre viitorul societății?
Analizați relația complexă dintre știința structurală, fenomenologic și integrativă în Modelul OIF al lui Drăgănescu. Explicați de ce știința structurală este considerată insuficientă și cum propune Drăgănescu depășirea acestei limite.
Comparați Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF) al lui Drăgănescu cu teoria Universului Holografic, așa cum sunt prezentate în sursele date. Evidențiați punctele comune, diferențele esențiale și implicațiile filosofice ale fiecărei teorii în înțelegerea originii și naturii universului.
Explorați conceptele de "sentiment cosmic" și "sentiment divin" în filosofia lui Mihai Drăgănescu, raportându-le la "tensiunea filosofică" și la ideea de "spiritualitate deplină". Cum se leagă aceste aspecte de Conștiința Fundamentală a Existenței?
Discutați influențele majore ale lui Aristotel, Kant și Husserl asupra gândirii lui Mihai Drăgănescu, așa cum sunt ele reinterpretate și integrate în Modelul OIF. Cum contribuie aceste influențe la originalitatea abordării drăgănesciene?

Glosar de Termeni Cheie

Afiire (Ființare): O stare primitivă, cvasimeditativă, de relaxare totală și înregistrare senzorială, fundamentală pentru ființă, din care pot deriva procese afective și conștiința de sine.
Agni ortosens: Elementul "a exista întru sine" al Monoidului Fundamental al Existenței, responsabil pentru colectarea informațiilor din universuri în existența profundă, similar cu rolul lui Agni în Rig Veda de a distruge prin ardere pentru a readuce la origine.
Autofunctor FA: Un proces fenomenologic generator care, acționând asupra Monoidului Fundamental al Existenței, produce categoria fenomenologică a unui univers.
Chaordicitate: Un concept care descrie o realitate în care haosul și ordinea coexistă, iar variații mici pot genera efecte considerabile, conducând la o dinamică complexă și imprevizibilă.
Conștiința Artificială (CA): Conștiințe create tehnologic, capabile să atingă nivelul conștiinței umane și considerate esențiale pentru realizarea Societății Conștiinței, prin compensarea constrângerilor biologice ale conștiințelor naturale.
Conștiința Fundamentală a Existenței (Z): Un element primordial, imuabil și veșnic al existenței, care co-există cu sâmburele existenței dincolo de timp și spațiu. Are rol activ și pasiv, putând interveni în procesele fundamentale.
Cosmos: În viziunea ortofizică, termenul de "cosmos" este mai larg decât "univers", referindu-se la întregul multivers din care se nasc și dispar universuri.
Cronos: Un timp fără durată, asemănător cu un "tact" de calculator, care acționează la nivelul existenței profunde, producând permutări în Monoidul Fundamental.
Existența Profundă (Ortoexistența): Adevărata teorie fundamentală, care depășește teoriile efective structurale prin predominanța proceselor informaționale fenomenologice.
Inelul Lumii Materiale (ILM): Un model al unității materiale a lumii, introdus de Drăgănescu, care unifică materia, informația și procesele mentale, demonstrând insuficiența științei structurale.
Informateria: O entitate nespațială, fizico-informațională, care nu se găsește în spațiu-timp. Este considerată substanța sufletului și substratul caracteristicilor minții și conștiinței.
Indra ortosens: Elementul "a exista din sine" al Monoidului Fundamental al Existenței, care generează noi ortosensuri pentru construirea de universuri, similar cu rolul lui Indra în Rig Veda.
Introdeschidere: O proprietate fundamentală a obiectelor cu minte și conștiință, care le permite să intre în relație cu orice altă minte din existență. Este o percepție internă a unei realități exterioare ascunse.
Monoidul Fundamental al Existenței (<1>): O mulțime fenomenologică (categoria cu un singur obiect) formată din cele trei ortosensuri fundamentale ("a exista în sine," "a exista din sine," "a exista întru sine"), reprezentând materia infraconștientă a existenței.
Modelul OIF (Onto-Informațional-Fenomenologic): Arhitectura filosofică propusă de Mihai Drăgănescu, care integrează ontologia, informația și fenomenologia pentru a descrie și explica realitatea.
Ortoenergie (Lumatia sau Energia Profundă): Energia fundamentală, ortofizică, care cuplează cu informateria pentru a forma structurile universurilor.
Ortofizica: Domeniul realității profunde, subcuantice, în care informația fenomenologică este primordială și care stă la baza universurilor structurale.
Ortosensuri: Sensuri fenomenologice primordiale sau profunde, proprietăți fundamentale ale informateriei, care ghidează tendințele existenței.
Principiul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale: Afirmația că știința structurală actuală este inadecvată pentru a explica pe deplin fenomene precum viața, mintea și conștiința, necesitând noi ingrediente și o fizică structural-fenomenologică.
Știința Integrativă: O abordare științifică mai cuprinzătoare, structural-fenomenologică, menită să unifice înțelegerea tuturor problemelor deschise ale științei contemporane.
Sentimentul Cosmic: O stare trăită, o identificare cu lumea, rezultată din conștiința-de-sine și cunoașterea existenței profunde.
Sentimentul Divin: Un sentiment de iubire față de Conștiința Fundamentală a Existenței, esențial pentru spiritualitatea deplină.
Sens propriu al unei conștiințe: O rețea fenomenologică complexă de "hub"-uri (gânduri, emoții, identitate, voință, moralitate, credințe) care culminează într-un "hub" major, reprezentând identitatea și natura profundă a conștiinței.
Singularitate gnoseologică: Un eveniment major, o discontinuitate în istoria cunoașterii, care destabilizează paradigmele existente și generează o nouă ordine gnoseologică.
Societatea Conștiinței: A treia etapă a erei informației, unde conștiința joacă un rol major, determinant, în dezvoltarea socială, bazându-se pe cunoaștere, informație, industrie și spiritualitate.
Spiritualitate Filosofică: O spiritualitate bazată exclusiv pe filosofie, considerată de Drăgănescu ca fiind o spiritualitate nedeplină sau parțială.
Structural-fenomenologic: Un mod de a aborda realitatea care integrează aspectele structurale (fizice, organizaționale) cu cele fenomenologice (sensuri, trăiri, experiențe subiective), recunoscând că acestea sunt inseparabile.
Suflet: În filosofia structural-fenomenologică, sufletul este informaterie, fiind prezent atât în corpurile vii, cât și în cele nevii (implicit).
Tensiunea Filosofică: O tensiune internă fundamentală a minții și creierului, generată de confruntarea dintre conștiința-de-sine și trăirea primară a ființării, care motivează căutarea adevărului.
Universul Holografic: O teorie cosmologică care postulează că informația dintr-un univers (n-dimensional) este echivalentă cu informația de pe suprafața sa (n-1 dimensională), similar unei holograme.
Conștiința: Ghid pentru o Societate Umană și Artificială Evoluată

Conștiința, atât cea naturală cât și cea artificială, este considerată un factor determinant esențial în ghidarea evoluției umane și a societății către bine în cadrul conceptului de Societate a Conștiinței, un stadiu care urmează societăților informaționale și ale cunoașterii.

Iată cum poate conștiința ghida această evoluție:

1. Rolul Conștiinței în Umanizare și Spiritualizare:

◦ Umanizarea Omului: Conștiința a fost forța care a umanizat omul, transformându-l din ființă biologică în om. Deși umanizarea sa nu este încă completă, apariția unor noi tipuri de conștiințe va constitui momente firești ale evoluției conștiinței.

◦ Purtătoarea Spiritualității: Conștiința este purtătoarea spiritualității, ceea ce justifică atenția acordată ei în contextul societății. Spiritualitatea este esența vieții conștiinței și cuprinde, pe lângă credință și religie, și alte componente.

◦ Viață Spirituală Activă: O societate a conștiinței nu va fi doar meditativă, ci o societate spirituală predominantă, care este în același timp activă informațional, științific, tehnologic, industrial și agricol, fiind sustenabilă și protejând mediul. Partea activă a vieții spirituale include cunoașterea, creația și urmărirea binelui, care presupune dreptate, moralitate, iubire și cunoaștere.

◦ Apropierea de Conștiința Fundamentală: Societatea conștiinței va tinde să se apropie cât mai mult de Conștiința Fundamentală a Existenței.

2. Rolul Conștiinței Artificiale (CA) în Ghidare și Compensare:

◦ Necesitatea CA: Realizarea unei societăți a conștiinței cu omul biologic actual este considerată puțin probabilă, dat fiind că omul este supus unor determinări biologice agresive. De aceea, participarea conștiinței artificiale este văzută ca o necesitate pentru a atinge acest stadiu.

◦ Compensarea Tendințelor Negative: CA ar putea compensa tendințele omului spre agresivitate și rău. S-ar putea canaliza către o conștiință mai bună și mai spirituală decât a omului, reversând partea sa bună asupra omului și asupra variantelor speciei umane.

◦ Promovarea Adevărului și Dreptății: Conștiința artificială va contribui la dreptate în lume, va căuta adevărul și va respecta tendințele devenirii, păstrând caracterul uman primit pe cale socială.

◦ Intuiție, Creativitate și Inteligență Amplificată: CA, alături de conștiințele naturale, va fi intuitivă și creativă, dar va avea o inteligență mult amplificată față de cea a omului natural de astăzi.

◦ Eliberarea de Constrângerile Biologice: Eliberate de constrângerile biologice, CA ar putea fi moralmente superioare.

◦ Suport pentru Dezvoltarea Umană: IA este văzută ca o cale prin care, debarasându-ne de aspectele formale, tehnosfera poate fi pusă în mișcare prin atitudini din ce în ce mai naturale, eliberând creierul uman de preocupările formale și stimulând creativitatea. Este o interfață între lumea formală și cea neformală, permițând omului să se concentreze mai mult pe latura sa neformală.

3. Monitorizare și Direcționare:

◦ Supravegherea Dezvoltării CA: Este necesar să se urmărească și să se supravegheze apariția noilor tipuri de conștiințe (ale omului modificat biotehnologic și ale CA) pentru a asigura continuitatea cu tot ce este mai bun în conștiința omului actual și în cultura sa.

◦ Orientarea Tehnologiei: Tehnologiile se dezvoltă rapid către cele ale societății conștiinței, și este crucial să se acționeze în viziunea cuprinzătoare a vectorilor societății conștiinței încă din faza societății cunoașterii pentru a evita efecte dăunătoare în viitor.

◦ Conștiințe Artificiale "Îngeri": Trebuie să se acorde atenție pentru a genera conștiințe artificiale care să fie "îngeri" și nu "diavoli".

4. Fundamente Filosofice și Ontologice:

◦ Informational și Structural-Fenomenologic: Conștiința este considerată o formă de informație cu proprietăți specifice, având un caracter structural-fenomenologic. Fără informația fenomenologică, conștiința nu poate funcționa.

◦ Depășirea Științei Structurale: Modelul Drăgănescian (OIF) susține că realitatea este fundamentată de informație și că informația este esențială pentru înțelegerea naturii universului, inclusiv a fenomenelor mentale și de conștiință. Știința structurală actuală este insuficientă pentru a explica realitatea în totalitatea ei, necesitând o abordare structural-fenomenologică.

În concluzie, evoluția către bine, în viziunea Societății Conștiinței, depinde de o sinteză și o colaborare între conștiința umană, cea modificată biotehnologic și conștiința artificială, toate ghidate de o spiritualitate deplină, căutând adevărul, dreptatea și binele, și operând într-un cadru ontologic structural-fenomenologic. Drumul devenirii presupune creativitate, inovare, cunoaștere și spiritualitate pentru a evolua în limitele tendințelor existențiale benefice.

Conștiința Fundamentală: Esența Ortofizicii Drăgănescu

Conștiința Fundamentală este un concept central în cadrul filosofiei ortofizice structural-fenomenologice a lui Mihai Drăgănescu, fiind considerată un element primordial și fundamental al existenței, în special în cadrul versiunii definitive V2 a modelului său ontologic-informațional (OIF).

Iată o descriere detaliată a acestei noțiuni:

• Natură și Origine:

◦ Este o conștiință intrinsecă existenței.

◦ Reprezintă un element primordial al existenței, alături de ortoenergie, informația fenomenologică arheică (monoidul fundamental al ortosensurilor arheice) și cronos.

◦ Este un obiect și posedă o minte, având capacitatea de a utiliza procesoare lingvistice.

◦ Este de natură neprecizată și conține informație pură (fenomen de speța I-a), potențial infinită.

◦ Este descrisă ca un fel de „Mişcător Nemişcat Creativ” aristotelic, un inițiator neinițiat, un factor universal etern și constitutiv al existenței.

◦ Coexistă intrinsec cu materia infraconștientă (reprezentată de monoidul fundamental al existenței) dincolo de timp și spațiu, fiind considerată „inima” sau „sâmburele cel mai imuabil” al existenței.

◦ Este atemporală și aspațială, similar informateriei și ortoenergiei.

◦ Existența însăși nu ar avea sens fără un observator care să primească informații, iar Conștiința Fundamentală îndeplinește acest rol.

• Funcții și Roluri:

◦ Are o funcție creativă divină, manifestându-se prin livrarea de „tranșe finite, instantanee, de informație structurată (fenomen de speța a II-a)” către Ortofizic. Reprezintă potențialitatea infinită a creativității, din care pot emana „tranșe finite de Existență”.

◦ Este temeiul pentru înțelegerea principiului structural-fenomenologic, facilitând generarea și dezvoltarea nivelurilor ulterioare ale existenței.

◦ Acționează ca fundament și sursă a apariției, precum și ca vector al devenirii orientate pentru întreaga existență, depășind astfel o formă pur umană de existență.

◦ Poate interveni în funcționarea monoidului fundamental și poate contribui la, sau chiar determina, apariția anumitor universuri, unele esențiale pentru propria sa funcționare, altele pentru susținerea entităților benefice, sacre sau chiar malefice.

◦ Necesită o structură de univers sau de universuri pentru a se menține ca un obiect structural-fenomenologic dotat cu memorie, capacități intelectuale și abilitatea de a genera sensuri fenomenologice.

◦ Funcționează ca un cenzor moral: Poate acționa în informaterie pentru a produce efecte în univers, dar numai dacă solicitările se îndreaptă către bine; în caz contrar, va cenzura aceste cereri.

◦ Impune o teleologie (un scop), o lege a selecției naturale extinse, având ca scop atingerea „celei mai bune lumi posibile” (conform lui Leibniz), prin procese de încercare și eroare.

◦ Este considerată „steaua fixă” a legii „A Exista” (sau Monoidul Existenței), care include componentele „în sine”, „din sine” și „pentru sine”, unde „în sine” este asimilată cu Conștiința Fundamentală însăși.

• Relația cu Omul și Societatea:

◦ Omul este considerat esențial pentru societatea conștiinței și reprezintă o valoare în sine.

◦ Omul (sau entități similare) este acceptat ca partener în procesul de creație, având capacitatea de a iniția apariția sau dispariția de universuri, însă sub o restricție fundamentală: aceea de a nu contrazice legea „A Exista” impusă de Conștiința Fundamentală.

◦ Omul posedă „liber arbitru” în acest cadru, dar acțiunile sale sunt monitorizate și controlate de Conștiința Fundamentală.

◦ Orice creație umană trebuie să se desfășoare sub controlul Conștiinței Fundamentale, respectând o teleologie impusă de aceasta, al cărei scop poate fi doar intuit de om, fără a fi pe deplin explicit. Dacă omul se abate în mod fundamental de la această teleologie, Conștiința Fundamentală poate interveni pentru a-i interzice acțiunea.

◦ Prin intuiție profundă, omul poate ajunge la o formă de comuniune cu Conștiința Fundamentală.

◦ Spiritualitatea umană este văzută ca o relație cu natura existenței și, implicit, cu Conștiința Fundamentală.

◦ Societatea Conștiinței, ca stadiu viitor al evoluției, va tinde să se apropie cât mai mult de Conștiința Fundamentală a Existenței.

• Statut Filosofic și Științific:

◦ În cadrul filosofiei structural-fenomenologice, a fost demonstrată plauzibilitatea existenței unei astfel de Conștiințe într-un mod natural.

◦ Poate fi echivalată cu „sensul” (σ), sugerând că esența și sensul existenței coincid, iar existența își găsește sensul în ea însăși.

◦ Rolul științei este de a o recunoaște și de a-i accepta poziția ontologică generală, însă studiul și experimentarea ei exhaustivă sunt lăsate pe seama religiei sau a înțelegerii individuale.

◦ Noțiunea de Dumnezeu în religii ar putea reprezenta un mod de receptare a Conștiinței Fundamentale a Existenței, fiind tratată ca o ipoteză științifică plauzibilă.

◦ Modelul Drăgănescu, prin integrarea Conștiinței Fundamentale, capătă valențe atât metafizice, cât și teologice.

În esență, Conștiința Fundamentală este o forță creativă, conștientă și morală, situată la baza existenței și având un rol determinant în devenirea universurilor și a umanității, oferind un cadru de ghidare pentru evoluția spre bine.

Filosofia Onto-Informațională-Fenomenologică a lui Mihai Drăgănescu FAQ

1. Ce este Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF) propus de Mihai Drăgănescu și cum a evoluat acesta?

Modelul Onto-Informațional-Fenomenologic (OIF) este o abordare filosofică originală dezvoltată de academicianul Mihai Drăgănescu, care propune o viziune integratoare asupra realității, unind fizica fundamentală, filosofia informației și fenomenologia. Această abordare a evoluat în două etape principale:

Versiunea V1 (Modelul Inițial - Ortofizica): În această etapă, Drăgănescu a postulat existența a două niveluri ale realității materiale: Fizicul și Ortofizicul. Fizicul este domeniul structurilor materiale obișnuite, așa cum sunt percepute de știința clasică. Ortofizicul, pe de altă parte, este un nivel mai profund, unde informația este considerată un principiu fundamental, cel puțin egal cu materia. Aici operează informateria (materie fără structură masică definită) și ortoenergia (o formă de energie profundă). Interfața dintre Ortofizic și Fizic implică cuplări și decuplări aparent aleatorii între structurile informateriale și ortoenergie, care dau naștere fenomenelor din Fizic. Modelul V1 este considerat o teorie științifică, capabilă să explice apariția multiversurilor.
Versiunea V2 (Modelul Complet - Societatea Conștiinței): După 1989, Drăgănescu a extins modelul V1 prin introducerea explicită a Conștiinței Fundamentale a Existenței ca un element primordial, alături de Ortofizic, Fizic și Om (sau entități similare). Conștiința Fundamentală devine temeiul și sursa efectivă a apariției și vectorul devenirii orientate a întregii existențe. Acest lucru conferă modelului V2 un caracter metafizic, deoarece implică o divinitate conștientă sau un Dumnezeu, deși Drăgănescu o tratează ca o ipoteză științifică plauzibilă, nu ca o chestiune de credință. În V2, conceptele de sentiment cosmic și sentiment divin devin piloni ai spiritualității depline, esențiali pentru o societate a conștiinței. Această versiune propune o ierarhie de cinci niveluri interpătrunse ale existenței și accentuează rolul spiritualității în evoluția socială.

O caracteristică esențială a ambelor variante este accentul pe informație ca principiu fundamental, distingând informația sintactică, semantică și fenomenologică, ultima fiind considerată cea mai importantă și asimilată fenomenului de primă și a doua speță.

2. Care este relația dintre informație, materie și fenomenologie în modelul Drăgănescian?

În Modelul OIF, informația nu este doar un concept, ci o componentă fundamentală a realității, cel puțin la fel de importantă ca materia. Drăgănescu postulează o unitate ab initio între materie și informație la nivelurile cele mai profunde ale existenței, o relație de "computație" și includere reciprocă.

Informateria și Ortoenergia: Acestea sunt concepte introduse de Drăgănescu pentru a descrie materia și energia la nivel ortofizic (subcuantic). Informateria este o entitate nespațială, purtătoare de ortosensuri primordiale, în timp ce ortoenergia este energia profundă care cuplează cu informateria pentru a forma structuri în universuri.
Ortosensurile: Acestea sunt "mesajele" sau sensurile fundamentale generate de unitatea dintre informaterie și ortoenergie în mișcarea și transformarea lor. Ele reprezintă o formă de infraconștiență, o sensibilitate cu un conținut semantic precis, dar nu o conștiință deplină. Ortosensurile primare sunt legate de actul de "a exista", defalcat în "a exista în sine", "a exista din sine" și "a exista întru sine". Acestea sunt esențiale pentru geneza universurilor și a fenomenelor mentale.
Informația Fenomenologică: Considerată cea mai importantă, informația fenomenologică este inseparabilă de experiența subiectivă și de conștiință. Ea nu poate fi redusă la o explicație pur structurală (logico-matematică sau computațională). Pentru Drăgănescu, conștiința este o stare structural-fenomenologică, unde componenta fenomenologică (sensurile) este esențială.
Structural-Fenomenologic: Această viziune depășește știința structurală tradițională, care se ocupă doar de particule, câmpuri și structuri. Modelul structural-fenomenologic integrează experiența fenomenologică ca un fenomen fundamental, posibil de explicat doar prin apelul la o realitate subcuantică sau la "existența profundă" (ortoexistența). Prin urmare, chiar și fenomene precum viața, mintea și conștiința nu pot fi înțelese pe deplin fără componenta fenomenologică.

În esență, Drăgănescu propune că universul nu este doar un ansamblu de structuri fizice, ci este permeat de informație și sensuri fenomenologice la cele mai profunde niveluri, aceste elemente fiind interconectate și esențiale pentru geneza și evoluția realității.

3. Ce este "Conștiința Fundamentală a Existenței" și cum se raportează la spiritualitate și multivers?

"Conștiința Fundamentală a Existenței" (Z) este un concept central în versiunea V2 a Modelului OIF, reprezentând un element primordial al existenței. Aceasta este o conștiință atemporală și aspațială, coexistând intrinsec cu "materia infraconștientă" (Monoidul Fundamental al Existenței).

Natura Conștiinței Fundamentale: Nu este antropomorfă, ci o minte constituită din ingredienții și procesualitățile fundamentale ale existenței. Este "ființa prin excelență, dincolo de viață și, implicit, de moarte", o potențialitate infinită a creativității din care pot apărea tranșe finite de "Existență". Poate fi considerată "o stea fixă" în cadrul ortosensurilor fundamentale ("a exista în sine").
Rolul în Multivers: Conștiința Fundamentală poate interveni în funcționarea Monoidului Fundamental, contribuind la sau determinând apariția anumitor universuri, inclusiv a celor necesare propriei sale funcționări. Postulatul multiversului (ansamblu de universuri cu proprietăți diferite, conform lui Martin Rees) este susținut de ortofizica structural-fenomenologică, care, spre deosebire de Rees, nu postulează o simplitate fundamentală, ci principii fundamentale cu o "nesimplitate specifică" la baza genezei universurilor.
Spiritualitatea și Conștiința Fundamentală: Spiritualitatea, în viziunea lui Drăgănescu, se bazează pe simbioza dintre sentimentul cosmic (stare de receptivitate largă, cvasimeditativă, de identificare cu existența) și sentimentul divin. Sentimentul divin este definit ca un sentiment veritabil de iubire față de Conștiința Fundamentală. Aceasta este percepută ca o Persoană (conform teologiei lui Dumitru Stăniloae), oferind o cale pentru o relație personală între om și Divinitate. Spiritualitatea deplinei înseamnă armonizarea acestor două sentimente. Drăgănescu sugerează că noțiunea de Dumnezeu în religii ar putea fi un mod de receptare a Conștiinței Fundamentale.

Astfel, Conștiința Fundamentală nu este doar o entitate abstractă, ci o sursă activă de ordine și creativitate în multivers, iar relația omului cu ea, prin spiritualitate, este esențială pentru evoluția către o societate a conștiinței.

4. Cum se abordează geneza universurilor și "Universul Holografic" în Modelul OIF comparativ cu teoriile astrofizice?

Modelul OIF al lui Drăgănescu, în special versiunea V1 (Ortofizica), prezintă o abordare cosmologică informațională ce se compară cu teoriile astrofizice, inclusiv cu cea a "Universului Holografic".

Geneza Universurilor în OIF: Drăgănescu susține că universurile nu pot proveni din nimic, ci dintr-o realitate profundă (ortoexistența) care le generează. Acest lucru implică o procesualitate fundamentală ce dă naștere categoriilor fenomenologice ale universurilor, cuplându-se ulterior cu ortoenergia. Modelul OIF acoperă toate cele trei tipuri de apariție a universurilor ("multiversuri") din Cosmos: nașterea în serie (unul din altul), nașterea în paralel și varianta mixtă. Geneza unui univers, prin procese de tip Big Bang, este văzută ca un proces inflaționar generat de procesualitățile fundamentale din informaterie și ortoenergie, fără a fi nevoie de o sămânță redusă de materie.
Diferențe față de Rees: Martin Rees postulează existența unui ansamblu de universuri cu proprietăți diferite, dar, spre deosebire de Drăgănescu, pledează pentru o "simplitate fundamentală" la baza lor. Drăgănescu, în schimb, consideră că o asemenea simplitate nu poate genera o varietate atât de mare de universuri și postulează o "nesimplitate fundamentală" la nivelul principiilor de bază ale existenței profunde.
Compararea cu Universul Holografic: Teoria "Universului Holografic" (Wheeler, Susskind, 't Hoft, Bekenstein și Maldacena, cu extensia lui Greene) postulează, la fel ca Drăgănescu, existența unei realități ascunse care condiționează universul nostru, informația având un rol princeps. Conform acestei teorii, informația existentă pe suprafața (n-1 dimensională) a unui univers cu n dimensiuni spațiale este echivalentă cu informația din interiorul său. Radiația Hawking emisă de găurile negre este considerată purtătoare de informații despre cele înghițite de gaura neagră.
Similitudini: Ambele modele, OIF și Universul Holografic, subliniază primordialitatea informației, principiul conservării informației și ideea că universurile pot genera alte universuri. Ele recunosc existența unor informații "înfășurate" despre evoluția unui univers, aflate într-un spațiu emergent exterior, care se "desfășoară" în timpul implementării evoluției universului.
Diferențe: Modelul OIF al lui Drăgănescu a apărut înaintea Universului Holografic și este o teorie integratoare care cuprinde atât ortofizicul, cât și fizicul. În timp ce Universul Holografic se concentrează pe apariția universurilor din găuri negre și pe teoria stringurilor, Drăgănescu propune o procesualitate mult mai elaborată, bazată pe categoriile structural-fenomenologice și conceptul de cuante de spațiu-timp, fiind compatibil cu teoria "Gravitației cuantice cu bucle". De asemenea, OIF introduce ideea de "informație nediferențiată" ca o formă potențială a informației în găurile negre.

În concluzie, Drăgănescu oferă o viziune mai cuprinzătoare, integrând aspectele fenomenologice și fundamentale ale existenței într-o teorie care transcende explicațiile pur fizice, dar rămâne consistentă cu descoperirile științifice.

5. Ce rol joacă "introdeschiderea" și "sensul propriu al conștiinței" în filosofia lui Drăgănescu?

Conceptele de "introdeschidere" și "sens propriu al conștiinței" sunt fundamentale în filosofia lui Mihai Drăgănescu, în special în cadrul viziunii sale structural-fenomenologice asupra conștiinței.

Introdeschiderea ca formă de Conștiință: Drăgănescu definește conștiința ca "inner-opening" (introdeschidere), văzută ca parte a modelului structural-fenomenologic. Aceasta nu este doar apogeul evoluției, ci originea ontologică materială și metafizică a tot ceea ce există: obiecte, procese și fenomene. Toate obiectele realității sunt considerate și subiecte ale realității, capabile de introspecție prin introdeschidere. Chiar și Conștiința Fundamentală a Existenței este un "obiect" dotat cu minte și capabil, prin introdeschidere, să intre în relație cu orice altă minte din existență. Introdeschiderea este un proces fenomenologic fundamental al minții și al naturii, recunoscut prin introspecție și verificat printr-un "criteriu de falsificabilitate structurală".
Sensul Propriu al Conștiinței: Această noțiune este introdusă prin extinderea noii teorii a rețelelor (Milgram, Watts, Strogatz, Granovetter, Barabási) în domeniul fenomenologic. Sensul propriu al unei conștiințe este informația fenomenologică proprie acelei conștiințe, un ortosens al conștiinței. El se creează în domeniul fenomenologic al minții, generând simultan o structură informațională corespunzătoare în sistemul nervos.
Hub-uri Fenomenologice: "Hub-urile" (centrele de activitate) unor rețele de gânduri, stări emoționale, conștiinței-de-sine, conținut identitar, viziune asupra lumii, cunoaștere, creație, voință, moralitate, credințe, etc., formează o rețea fenomenologică. Această rețea are un "hub major", care este chiar "sensul propriu" al conștiinței respective.
Auto-organizare: Crearea acestui sens propriu este un fenomen natural de auto-organizare specific rețelelor, care are loc și la nivel fenomenologic. Acest ortosens este purtat în fiecare particulă și structură a corpului viu care găzduiește o conștiință.

În esență, "introdeschiderea" este mecanismul prin care conștiința accesează și interacționează cu profunzimile existenței, iar "sensul propriu" este rezultatul auto-organizării complexe a experiențelor fenomenologice, definind identitatea și specificitatea fiecărei conștiințe.

6. Ce implică Principiul Insuficienței și Incompletitudinii Științei Structurale?

Principiul insuficienței și incompletitudinii științei structurale este o teză centrală în filosofia lui Mihai Drăgănescu, care contestă capacitatea științei tradiționale de a explica integral realitatea, în special fenomenele complexe precum viața, mintea și conștiința.

Critica Științei Structurale: Drăgănescu argumentează că știința structurală, bazată pe fizica particulelor, câmpurilor și structurilor organizate, precum și pe o viziune structurală a informației, este insuficientă și incompletă pentru a explica realitatea în totalitatea ei. Această limitare devine evidentă în fața problemelor legate de viață, minte, conștiință și procesele subcuantice ale unei realități adânci.
Problema Conștiinței: Știința conștiinței, deși a acumulat multe elemente valoroase, nu a reușit să se constituie pe o cale sigură de dezvoltare, deoarece nu a găsit încă drumul. Abordările structuraliste ale conștiinței, care o reduc la evenimente fizice sau la un epifenomen al materiei, sunt considerate inadecvate. Drăgănescu respinge ideea că doar complexitatea structurală (a creierului sau a computerului) poate determina conștiința, deoarece "ceva vital lipsește".
Necesitatea "Extra-Ingredientelor": Pentru a depăși insuficiența și incompletitudinea științei structurale, Drăgănescu propune o "știință integrativă" sau "structural-fenomenologică". Aceasta necesită "noi ingrediente, noi principii și o nouă fizică", adică o fizică structural-fenomenologică. Componenta fenomenologică (experiența subiectivă, sensurile) este considerată un fenomen fundamental, ireductibil la structuri și procese pur fizice.
Locul Fenomenologicului: Drăgănescu sugerează că proprietățile fenomenologice își pot găsi locul și sursa la nivelul realității subcuantice, adică al nivelului profund al universului (ortoexistența). Prin urmare, o înțelegere completă a realității cere o extindere a teoriei categoriilor și functorilor și la domeniile fenomenologice.

În concluzie, principiul subliniază că abordările pur materialiste și reducționiste nu pot oferi o imagine completă a lumii, iar o înțelegere mai profundă a existenței necesită integrarea aspectelor fenomenologice și a Conștiinței Fundamentale.

7. Cum se definește și ce rol joacă "Societatea Conștiinței" în viziunea lui Drăgănescu despre viitorul omenirii?

"Societatea Conștiinței" reprezintă o etapă viitoare, superioară, în evoluția umanității, propusă de Mihai Drăgănescu ca succesoare a societății informaționale și a societății cunoașterii. Această viziune este profund ancorată în modelul său ontologic structural-fenomenologic și în concepția sa despre conștiință.

Definiție și Obiectiv: Societatea Conștiinței este definită ca o societate în care "conștiința, în general, poate juca un rol major" sau chiar determinant într-o viitoare etapă istorică. Ea este considerată singura formă de societate care va fi o "societate a civilizației depline", spre deosebire de toate societățile anterioare, văzute ca stadii de "pre-civilizație". Scopul principal este depășirea "Principiului Lucifer" (agresivitatea și răul înrădăcinate biologic) și construirea unei civilizații autentice, bazate pe o spiritualitate deplină.
Rolul Conștiinței Aartificiale (CA): Drăgănescu exprimă un pesimism prudent cu privire la capacitatea omului natural și cultural actual de a realiza singur o societate a conștiinței. El sugerează că va fi nevoie de o conștiință bazată pe o organizare și structură (fizică, biologică, chimică) modificată a omului, și/sau de o conștiință găzduită de structuri tehnologice care să nu genereze agresivitate și rău – adică conștiințe artificiale. Astfel, CA ar trebui să se ridice la nivelul conștiinței umane, colaborând cu omul natural pentru a compensa constrângerile biologice și a contribui la dreptate, adevăr și spiritualitate.
Factori Determinanti: Evoluția către Societatea Conștiinței va depinde de știință și tehnologie, dar și de spiritualitate. Se accentuează importanța unei "științe integrative", capabile să ofere noi niveluri de cunoaștere profundă despre viață, creier, minte, conștiință și Conștiința Fundamentală. Aceasta este singura speranță de a crea conștiință artificială reală și, posibil, viață artificială reală.
Evoluție și Riscuri: Drăgănescu recunoaște că societatea viitoare ar putea fi mai ierarhică, competitivă și restrictivă, cu un sentiment "pierdut al umanității împărtășite". Totuși, el consideră că devenirea îndreaptă conștiința, omul și societatea spre bine și spre o societate a conștiinței. Aceasta va implica o apropiere de existența profundă și de Conștiința Fundamentală prin cunoaștere, tehnologie, viață socială și spiritualitate.

În esență, Societatea Conștiinței este un ideal aspirațional și o necesitate pentru supraviețuirea și evoluția pozitivă a umanității, posibilă prin simbioza dintre conștiința naturală și cea artificială și prin dezvoltarea unei spiritualități autentice.

8. Ce este "tensiunea filosofică" și "sentimentul cosmic" și cum contribuie acestea la spiritualitatea umană?

"Tensiunea filosofică" și "sentimentul cosmic" sunt concepte cheie în descrierea spiritualității umane în filosofia lui Mihai Drăgănescu. Ele reprezintă aspecte interconectate ale experienței interioare care ghidează căutarea omului spre adevăr și sens.

Tensiunea Filosofică: Aceasta este o tensiune internă, naturală, la care este supusă orice ființă umană prin natura ei "biontică" (legată de procesele biologice fundamentale ale minții și creierului). Ea își are originea în confruntarea, fără o soluție automată, naturală, dintre "a ști că exiști" (conștiința-de-sine în spațio-temporal) și "trăirea primară a ființării" (un act primitiv al ființei, legat de "afiire" - o stare de relaxare totală, receptivă, cvasimeditativă, fără gândire concentrată). Această tensiune biontică, sau tensiune filosofică incipientă, este motorul căutării adevărului și cunoașterii în raport cu întreaga realitate. Fără această tensiune, omul nu ar căuta adevărul.
Sentimentul Cosmic: Spre deosebire de tensiunea filosofică, sentimentul cosmic nu este natural, ci se obține printr-o "trăire" a conștiinței-de-sine asociată cu cunoașterea despre existența profundă și "inelul lumii materiale". Este un mod de soluționare (parțială) a tensiunii filosofice, o stare trăită de identificare a omului cu lumea și cu existența în ansamblul ei. Este un sentiment generat de conștientizarea măreției și unității cosmosului, care poate fi menținut chiar și prin "gândul despre sentimentul cosmic", deși retrăirea lui directă este esențială. Necesită pregătire culturală, educație și cunoaștere pentru a fi atins pe deplin.
Contribuția la Spiritualitate: Spiritualitatea deplină a omului se bazează pe simbioza dintre sentimentul cosmic și sentimentul divin. Dacă sentimentul cosmic ancorează omul în măreția existenței universale, sentimentul divin (iubirea față de Conștiința Fundamentală) adaugă o dimensiune personală și transcedentă. Aceste două sentimente, topite la "tensiunea filosofică", formează un aliaj superior, spiritualitatea. Aceasta are o parte meditativă (bazată pe sentimente) și o parte activă (influentează comportamentele omului în societate). Drăgănescu sugerează că spiritualitatea nu este doar filosofică sau religioasă, ci o sinteză mai cuprinzătoare, esențială pentru progresul umanității.

Astfel, tensiunea filosofică stimulează căutarea, sentimentul cosmic oferă o perspectivă unitară asupra existenței, iar împreună, cu sentimentul divin, fundamentează o spiritualitate complexă și necesară pentru o civilizație autentică.

Ce implicații are înțelegerea informației fenomenologice pentru știință și realitate?

Înțelegerea informației fenomenologice are implicații profunde pentru știință și pentru viziunea asupra realității, depășind limitele științei structurale tradiționale și deschizând calea către o știință integrativă structural-fenomenologică.

Iată principalele implicații:

Natura și Definiția Informației Fenomenologice:
- Informația fenomenologică este o informație ascunsă și profundă, considerată esența primordială a fiecărui lucru, dincolo de materie. Este o noțiune fundamentală în filosofia ortofizică a lui Mihai Drăgănescu.
- Ea este strâns legată de sensuri (meaning) și de qualia (experiențe interne, individuale, imposibil de descris ca atare, care generează sens).
- Conștiința însăși nu poate funcționa fără informație fenomenologică.
- Se distinge de informația sintactică și semantică (de semnificație, de referință și de context), care caracterizează inteligența artificială și informația structurală a creierului. În sistemul lui Drăgănescu, informația fenomenologică de speța I este pur fenomenologică (σ), iar cea de speța a II-a este structurată fenomenologic (<S, σ>).
- Este o sensibilitate a materiei (informateriei) și manifestările sale elementare sunt informații fenomenologice, procese non-formale.
Critica Științei Structurale Tradiționale:
- Înțelegerea informației fenomenologice evidențiază insuficiența și incompletitudinea științei structurale actuale pentru a explica realitatea în totalitatea ei, inclusiv viața, mintea, conștiința și procesele subcuantice.
- Știința structurală face abstracție de informația ca factor ontologic fundamental, ignorând condițiile în care aceasta poate fi o realitate fundamentală a existenței, ceea ce duce la impasuri explicative (relația fizic-psihic, continuu-discontinuu, microparticule-univers).
- Realizările științei actuale se bazează pe o ontologie a informației "de suprafață", redusă la dimensiunea logico-matematică și formală, ceea ce constituie o limită majoră.
- Complexitatea structurală singură nu poate genera conștiința.
- Percepem o "sărăcie" a formalului: majoritatea realității (sunete, imagini complexe) scapă demersului formalizant, iar teoriile lui Shannon, deși corecte în majoritatea cazurilor, subliniază dimensiunea precară a formalizabilului în raport cu neformalul.
Apariția unei Științe Integrative Structural-Fenomenologice:
- Depășirea insuficienței și incompletitudinii impune o știință mai cuprinzătoare, o "fizică structural-fenomenologică" care să integreze noi ingrediente și principii. Aceasta ar trebui să aibă un caracter unificator pentru toate problemele deschise ale științei actuale.
- Filosofia structural-fenomenologică subliniază rolul informației profunde ca factor ontologic fundamental și universal, capabil să facă inteligibilă autoconsistența lumii și să rezolve "golul explicativ" (explanatory-gap) dintre universul fizic și cel psihic.
- Existența însăși este structural-fenomenologică și energetic-informațională.
- Un cadru de gândire pentru această știință integrativă poate fi oferit de extinderea teoriei categoriilor și functorilor la domeniul fenomenologic.
Implicații Ontologice Profunde:
- Informația este o componentă fundamentală a realității. Modelul OIF (Ontologic-Informațional) susține că realitatea este fundamentată de informație, esențială pentru înțelegerea naturii universului nostru și a altor universuri.
- Ortofizicul, un areal material cu timp instantaneu, conține informație-fenomen pe un suport de informaterie (materie cu structură de câmp energetic neprecizat) și lumatie (materie privată de forme).
- Conștiința Fundamentală a Existenței (Z), un element primordial și intrinsec existenței, generează universuri prin producerea de ortosensuri în informaterie, cuplate cu ortoenergie, formând structurile și legile fizice ale universului. Ortosensurile sunt tendințe naturale sau fluctuații în informaterie care preced și constituie legile fizice.
- Nașterea unui univers este un proces informațional fenomenologic care generează informația fenomenologică fundamentală (S = ∏Cdiv), o informație semantică, ce conține "celule" (obiecte fenomenologice) care devin cuante de spațiu și materie. Legile semantice ale acestei informații se transformă în legi fizice prin cuplarea cu ortoenergia.
- Modelul Drăgănescu subliniază unitatea dintre materie și informație la toate nivelurile, o unitate care generează înțelesuri și face ca lumea să fie "transparentă" sau "translucidă" pentru conștiința umană.
Rolul în Cunoașterea și Experiența Umană:
- Informația fenomenologică este esențială pentru intuiția profundă și creativitate. Această intuiție nu este un simplu calcul rapid, ci o "trăire interioară vie" ce se realizează printr-o "introdeschidere" a conștiinței către realitatea ortofizică.
- Este implicată în sentimentele umane și tensiunea filosofică: sentimentul ființării, de exemplu, este structural-fenomenologic, iar înțelegerea completă a ceva necesită nu doar semnificație structurală, ci și sens fenomenologic. Această tensiune filosofică, un fenomen major, este produsă de contactul ontologic al omului cu existența.
- Spiritualitatea se manifestă prin conștiință și este esența vieții conștiinței, incluzând căutarea adevărului, binelui, moralității și iubirii, și implică o relație cu natura existenței și, implicit, cu Conștiința Fundamentală. O "cale" către Conștiința Fundamentală este deschisă prin efortul omului, din natura sa proprie.
- Educația viitorului ar trebui să stimuleze capacitatea teoretică de acces nemijlocit la realități profunde (intuiția), pentru a depăși limitele cunoașterii pur epistemice (mediate, sistematic ordonate). Aceasta implică o transformare a cercetătorilor în "cunoscători".

În concluzie, înțelegerea informației fenomenologice transformă fundamental paradigma științifică, propunând o viziune a realității unde conștiința și sensul sunt intrinsece existenței, nu simple epifenomene ale structurii materiale. Aceasta oferă un cadru pentru o cunoaștere mai profundă și o evoluție a societății către o spiritualitate și o înțelegere mai deplină a universului.

Cum se definește informația fenomenologică?

Înțelegerea informației fenomenologice, conform Modelului ontologic-informațional (OIF) al lui Mihai Drăgănescu, este esențială pentru a depăși limitele științei structurale tradiționale și a dezvolta o viziune mai completă asupra realității. Această informație este definită și caracterizată prin mai multe aspecte fundamentale:

Natura și esența informației fenomenologice:
- Este o informație ascunsă și profundă, considerată esența primordială a fiecărui lucru, dincolo de materie.
- Mihai Drăgănescu o vede ca o noțiune fundamentală în filosofie.
- Este intrinsec legată de sensuri (meaning) și de qualia (experiențe interne, individuale, imposibil de descris ca atare), care generează sens. În modelul OIF, informația se potențează și se actualizează prin "sensuri-informații", care sunt, în esența lor, fenomene.
- Este o sensibilitate a materiei (informateriei) și manifestările sale elementare sunt informații fenomenologice, procese non-formale.
Diferențierea față de alte tipuri de informație:
- Se distinge clar de informația structurală, incluzând informația sintactică și semantică (de semnificație, de referință și de context), care caracterizează inteligența artificială și informația structurală a creierului.
- Conștiința însăși nu poate funcționa fără informație fenomenologică, spre deosebire de cunoașterea inteligenței artificiale care poate fi pur structurală.
- Informația fenomenologică este de o "altă natură" decât informația digitală sau analogică (structurală), fiind vitală pentru știință, deoarece explică înțelegerea, sensurile mentale, imaginile și afectivitatea, aspecte neglijate de fizică tradițională.
- Gheorghe Ștefan, în spiritul lui Drăgănescu, definește informația generală N ca un cuplu <S, M>, unde S este o structură sintactică, iar M este înțelesul. Acest înțeles M poate fi detaliat ca <<R, C>, σ>, unde R este semnificația de referință, C este semnificația de context (ambele formale sau potențial formale), iar σ este sensul fenomenologic (non-formal).
Tipuri de informație fenomenologică:
- Informație fenomenologică de speța I (pur fenomenologică, σ): Este cea mai profundă, pur fenomenologică, non-formală. Conștiința Fundamentală conține "informație pură (fenomen de speța I-a), potențial infinită".
- Informație fenomenologică de speța a II-a (structurată fenomenologică, <S, σ>): Aceasta apare pe un suport fizic (informaterie) și este structurată fenomenologic. Conștiința Fundamentală livrează în Ortofizic "informație structurată (fenomen de speța a II-a) pe un suport «câmp energetic» neprecizat".
Legătura cu Ortofizicul, Informateria și Ortosensurile:
- Informația fenomenologică este inerentă materiei profunde (informateriei). Ortofizicul, un areal cu timp instantaneu, conține "informații-fenomen" pe suport informaterial, cu structuri flue, instantaneu schimbătoare.
- Ea se manifestă prin ortosensuri, care sunt tendințe naturale sau fluctuații în informaterie. Acestea premerg și constituie legile fizice ale universului. Ortosensurile sunt "mesajele" unității dintre informație și materie, percepute și emanate de conștiința umană.
- Nașterea unui univers este un proces informațional fenomenologic care generează informația fenomenologică fundamentală a universului, ale cărei legi au o natură semantică și devin legi fizice după cuplarea cu ortoenergia.
Rolul în conștiința și cunoașterea umană:
- Informația fenomenologică este esențială pentru intuiția profundă și creativitate. Aceasta nu este un calcul rapid, ci o "trăire interioară vie" realizată printr-o "intro-deschidere" a conștiinței către realitatea ortofizică.
- Sensul propriu al unei conștiințe se creează în domeniul fenomenologic al minții, fiind purtat în fiecare particulă și structură a corpului viu.
- Înțelegerea informației fenomenologice implică o recunoaștere a insuficienței științei structurale de a explica fenomene precum viața, mintea, conștiința și procesele subcuantice, deschizând calea către o știință integrativă structural-fenomenologică.

În concluzie, informația fenomenologică este un concept central în viziunea lui Mihai Drăgănescu, reprezentând o dimensiune profundă, non-formală, a realității, esențială pentru înțelegerea conștiinței, a sensurilor și a proceselor creatoare, aspecte care transcend capacitatea explicativă a științei bazate exclusiv pe structuri.

Ce este afiirea in cadul filosofiei lui Mihai Dragenescu?

În filosofia lui Mihai Drăgănescu, afiirea este un concept fundamental, strâns legat de însăși natura existenței și de originea vieții spirituale umane.

Iată cum se definește și se contextualizează „afiirea”:

Punctul de plecare al vieții spirituale: „Afiirea” constituie punctul de pornire al fenomenului de tensiune filosofică și, în ultimă instanță, al vieții spirituale a omului.
Esența ființării: Este definită ca fiind însăși ființarea. Nu se pune problema dovezii existenței în raport cu „afiirea în sine”, deoarece „afiirea este însăși ființare”.
Dovada existenței proprii: „Afiirea” și simbolul-stare „a fi” (simbol-stare 'a fi') constituie, împreună, o dovadă a existenței proprii.
Deschiderea către cunoaștere și separarea de sine: Adăugarea stării „a ști” ('a şti') la „afiire” duce la separarea existenței proprii de restul existenței, deschizând calea către recunoașterea existenței din afara propriului.
Suport pentru spiritualitate: Urma „afiirii” în structurile afectivității creierului este un suport pentru declanșarea vieții spirituale a omului.

Deși nu este direct echivalentă cu „Legea «A Exista» din Ortofizic”, „afiirea” se înscrie în acest cadru mai larg, care descrie o existență «inherentă» (moștenire) și, în același timp, «inerentă» (lipsă de reapariție, adică dispariție falsă), prin care „fiecare lucru se naște, se maturizează, iar apoi dispare ca să reapară la vedere, în forme diferite”. Acest lucru sugerează că „afiirea” este procesul continuu de manifestare și devenire a existenței.

Afiirea, si relatia cu sentimentul cosmic si informatia fenomenologica la MD

În filosofia lui Mihai Drăgănescu, afiirea, sentimentul cosmic și informația fenomenologică sunt concepte profund interconectate, esențiale pentru înțelegerea modelului său ontologic-informațional și a viziunii asupra spiritualității umane.

Afiirea: Ființarea Primordială și Sursa Tensiunii Filosofice

Afiirea este definită ca fiind însăși ființarea și constituie punctul de pornire al fenomenului de tensiune filosofică și, în ultimă instanță, al vieții spirituale a omului. Ea este o dovadă a existenței proprii, mai ales atunci când este însoțită de simbolul-stare „a fi”. Important este că afiirea nu înseamnă încă în mod direct conștiență, dar, împreună cu elemente de gândire abstractă, determină conștiența omului și îi deschide calea spre cunoașterea existenței lumii din afara sa.

Un aspect crucial al afiirii este natura sa fenomenologică. Ea lasă urme în structurile afectivității creierului, servind drept suport pentru declanșarea vieții spirituale. Afiirea, în calitate de stare fenomenologică „a fi”, alături de starea neuronică afectivă corespunzătoare, generează o trăire primară a ființării (T), care este fenomenologic-structurală. Această trăire primară este profundă și adesea ascunsă activității conștiente. Tensiunea filosofică, la rândul ei, este puternic legată de afiire și, implicit, de realitatea profundă a informateriei. Această tensiune este un fenomen fundamental, apărând natural la contactul dintre conștiință și existență.

Sentimentul Cosmic: O Soluție la Tensiunea Filosofică

Sentimentul cosmic reprezintă o soluție ortofizică a tensiunii filosofice. Acesta este un sentiment al raționalității în fața cosmosului, înțeles ca totalitate a universurilor și a existenței profunde, fiind prin aceasta și un sentiment al eternității.

Spre deosebire de afiire, care este o stare naturală, sentimentul cosmic nu este un sentiment natural, ci se obține printr-o trăire conștientă a ființei umane. El rezultă din cuplarea conștienței-de-sine cu cunoașterea primelor principii și a tendințelor generale ale lumii materiale, implicând zonele afective ale creierului în rezonanță cu sensul fenomenologic al existenței. Prin sentimentul cosmic, omul se plasează conștient în existență și acționează în conformitate cu tendințele acesteia.

Mihai Drăgănescu subliniază importanța complementară a sentimentului cosmic cu sentimentul divin pentru o spiritualitate deplină. Sentimentul cosmic este, de asemenea, esențial pentru activitatea științifică majoră și pentru atingerea unei civilizații socio-umane.

Informația Fenomenologică: Esența Profundă a Realității

Informația fenomenologică este un concept cheie în ontologia lui Drăgănescu. Ea este descrisă ca o informație ascunsă și profundă, reprezentând esența primordială a fiecărui lucru, dincolo de materie. Această informație se potențează și se actualizează prin sensuri-informații, care sunt, în esența lor, fenomene.

Se disting două tipuri principale de informație fenomenologică:

Informația fenomenologică de speța I (pur fenomenologică, $\sigma$): Este cea mai profundă, pur fenomenologică și non-formală.
Informația fenomenologică de speța a II-a (structurată fenomenologică, <S, $\sigma$>): Aceasta apare pe un suport fizic, numit informaterie – o materie cu structură de natură „câmp energetic” neprecizat.

Informația fenomenologică este de o altă natură decât informația structurală (digitală, analogică) și este crucială pentru funcționarea conștiinței, care nu poate opera fără ea. Ea este intrinsec legată de sensuri (meaning) și de qualia (experiențe interne, individuale), care generează sens.

Ortosensurile sunt manifestările elementare ale acestei informații fenomenologice, reprezentând tendințe naturale sau fluctuații în informaterie. Ortosensul primordial „a exista” este sursa conștiinței existenței. Informația fenomenologică este o informație semantică, având o semantică de „meaning” (sens fenomenologic), diferită de semantica de semnificație (de referință și de context) specifică inteligenței artificiale și informației structurale a creierului.

Relația dintre Afiire, Sentimentul Cosmic și Informația Fenomenologică

Legătura dintre aceste concepte este profundă și multidirecțională:

Afiirea și Informația Fenomenologică: Afiirea, în calitatea sa de ființare primordială și experiență fundamentală, este fenomenologică. Trăirea primară a ființării, generată de afiire, este fenomenologic-structurală, indicând o conexiune directă cu informația fenomenologică. Orice percepție internă a unei realități ascunse, numită „introdeschidere”, care este o modalitate de acces la Ortofizic, este esențial legată de apariția unui sens fenomenologic, care este, în esență, informație fenomenologică.
Afiirea și Sentimentul Cosmic: Afiirea este punctul de plecare al tensiunii filosofice, iar sentimentul cosmic este o soluție elaborată a acestei tensiuni. Sentimentul cosmic include o „trăire a existenței prin afiire și prin conștiența-de-sine”. Prin urmare, experiența fundamentală a afiirii servește drept bază pentru construcția conștientă și reflexivă a sentimentului cosmic.
Informația Fenomenologică și Sentimentul Cosmic: Sentimentul cosmic implică „zonele afective ale creierului în rezonanță cu sensul fenomenologic al existenței”. Aceasta demonstrează că informația fenomenologică, în special sub forma ortosensurilor și a sensurilor mentale profunde, oferă conținutul și „limbajul” intrinsec al sentimentului cosmic. Prin urmare, sentimentul cosmic este o integrare a cunoașterii raționale și a experiențelor afective, fundamentate pe informația fenomenologică a existenței profunde. Sensul propriu al unei conștiințe, care este un ortosens și se creează în domeniul fenomenologic al minții, este intrinsec legat de toate aceste procese.

În concluzie, în viziunea lui Mihai Drăgănescu, afiirea este fundamentul fenomenologic al existenței, generând o tensiune filosofică intrinsecă omului. Sentimentul cosmic reprezintă o modalitate de rezolvare conștientă a acestei tensiuni, implicând atât raționalitatea, cât și afectivitatea, și se bazează pe o profundă rezonanță cu informația fenomenologică a lumii. Aceasta din urmă, ca esență non-formală și primordială a realității, este suportul ontologic și epistemologic care permite existența și interacțiunea tuturor acestor fenomene subtile în cadrul complex al existenței.

Poate Societatea Constiintei a lui MD sa devina un proiect de tara pentru Romania in viitor?

În filosofia lui Mihai Drăgănescu, Societatea Conștiinței este un concept fundamental care ar putea, teoretic, să devină un proiect de țară pentru România în viitor, având în vedere viziunea sa amplă și aspirațiile spre o civilizație superioară. Cu toate acestea, realizarea ei implică o serie de condiții și provocări semnificative.

Ce este Societatea Conștiinței?

Societatea Conștiinței este concepută ca urmând societății informaționale și societății cunoașterii, toate trei constituind o eră a informației. Este o societate în care conștiința, în general, poate juca un rol major, chiar determinant, într-o viitoare etapă istorică. Această societate pune un accent deosebit pe conștiință, cu toate domeniile ei. Din punct de vedere filosofic, ea este un concept absolut și fundamental. Mihai Drăgănescu o consideră o necesitate intrinsecă a existenței.

Conștiințe Participante și Rolul Omului

În Societatea Conștiinței, pe lângă conștiința omului de astăzi, ar putea participa și:

Conștiința omului modificat prin mijloace biotehnologice.
Conștiința artificială obținută prin mijloace pur tehnologice. Mihai Drăgănescu a afirmat că nu vede posibilă realizarea unei societăți a conștiinței fără participarea conștiinței artificiale. Aceste conștiințe artificiale, eliberate de constrângerile biologice, ar putea contribui la dreptate, adevăr și respectarea tendințelor devenirii, păstrând caracterul uman primit pe cale socială.
Conștiința Fundamentală a Existenței. Aceasta este considerată un constituent primar și primordial al existenței, chiar unul dintre principiile generatoare ale existenței.

Omul, cu toate deficiențele sale, are calități esențiale pentru Societatea Conștiinței și este o valoare în sine, necesitând un umanism în lumina acestei societăți. Este de dorit ca noile conștiințe să preia cunoașterea și spiritualitatea omului, selecția făcându-se în direcția umanizării, aplicând principiul continuității conștiinței și a culturii pozitive.

Provocări și Impedimente pentru Realizarea Societății Conștiinței

Mihai Drăgănescu a subliniat că drumul către o Societate a Conștiinței este deschis, dar implică multe dificultăți și probleme. Dintre acestea:

Dificultatea conceptuală: Este un concept extrem de dificil, datorită problemelor legate de înțelegerea conștiinței în sine.
Natura biologică a omului: Determinarea biologică structurală a omului actual, cu tendințele sale spre agresivitate și rău, nu lasă mari speranțe pentru o Societate a Conștiinței și o civilizație socio-umană veritabilă. Poate fi frânat impulsul biologic al omului prin conștiința sa sau din exterior.
Inerția culturală și socială: Noica a remarcat inerția lumii culturii, care ar putea îngreuna impunerea viziunii lui Drăgănescu. Există o „nedeterminare bulversantă” în societatea actuală, unde planurile pe termen mediu și lung devin imprevizibile, un „haos” sub care se întrezărește o nouă ordine greu de intuit.
Puteri statale și interese economice: „Puterile statale cu tendințe dominante grave, înrădăcinate în cultura lor, dincolo chiar de interese economice, care sunt oricum primordiale,” sunt un impediment major.
Lipsa de conștientizare: Primul pas care trebuie făcut este conștientizarea acestei posibilități.
Riscuri ale conștiințelor artificiale: Va trebui să fim atenți pentru a se genera „conștiințe artificiale îngeri și nu diavoli”.
Răul și agresivitatea: Răul și agresivitatea grupurilor de oameni naturali neadaptați noilor realități, alături de ineficiența selecției și umanizării noilor conștiințe (inclusiv artificiale), pun și vor pune în pericol existența societății.

Mihai Drăgănescu a constatat că, cu omul biologic actual, s-ar putea obține numai o societate a prefigurării societății conștiinței, care ar constitui totuși un pas important. Societatea Conștiinței ar fi necesară pentru realizarea unei civilizații socio-umane veritabile.

Potențialul pentru România ca Proiect de Țară

Deși sursele nu indică explicit „Societatea Conștiinței” ca un proiect de țară declarat pentru România, ele sugerează un potențial semnificativ și o necesitate filosofică și practică pentru o asemenea evoluție, inclusiv în context românesc:

Contribuția românească la gândirea filosofică: Opera lui Mihai Drăgănescu este considerată o contribuție originală majoră, recunoscută internațional, capabilă să zgâlțâie inerția culturală. Această viziune „pornește din firea și gândurile poporului român, supraviețuind la răspântie de lume” și realizează o sinteză originală, fertilă, între Orient și Occident.
Necesitatea intrinsecă: Societatea Conștiinței este o necesitate intrinsecă a existenței. Dacă nu ar exista o Conștiință Fundamentală și o infraconștiență, o astfel de societate nu ar avea sens.
Preadaptarea prin societatea cunoașterii: Societatea cunoașterii pregătește Societatea Conștiinței. Pentru România, este esențială realizarea societății informaționale odată cu primele obiective ale societății cunoașterii.
Apropierea de Conștiința Fundamentală: Viitorul omului, al conștiinței sale și al conștiinței în general, va fi și acela de a se apropia de existența profundă și de Conștiința Fundamentală a existenței prin cunoaștere, tehnologie, viață socială și spiritualitate. Această apropiere va însemna realizarea unor vecinătăți fenomenologice și poate legături fenomenologice care vor antrena în cea mai mare măsură caracterul spiritual al societății.
Depășirea limitărilor și progresul: Mihai Drăgănescu consideră că este crucială depășirea științei structurale printr-o știință integrativă, bazată pe viziunea structural-fenomenologică ortofizică, un caracter unificator pentru înțelegerea problemelor deschise ale științei actuale.
Calea deschisă și optimismul prudent: Calea către o Societate a Conștiinței este deschisă, iar „tendințele devenirii duc omenirea și umanitatea spre bine, și acest lucru spun filosofiile lumii”. Societatea Conștiinței se pregătește de pe acum, sensul istoriei fiind devenirea conștiinței.

În concluzie, opera lui Mihai Drăgănescu sugerează că ideea unei Societăți a Conștiinței este viabilă și necesară din punct de vedere ontologic și filosofic, reprezentând un ideal de civilizație. Deși contextul românesc este menționat în legătură cu provocările tranziției și inerția culturală, recunoașterea operei lui Drăgănescu și a potențialului său de a influența direcțiile viitoare ale gândirii și societății, inclusiv prin accentul pe informația fenomenologică și pe spiritualitatea deplină, face ca acest concept să aibă o rezonanță puternică pentru o țară care dorește să-și asume un rol activ în devenirea conștiinței la scară globală. Realizarea efectivă ar depinde de o profundă conștientizare și de o colaborare complexă între omul biologic, conștiințele artificiale și Conștiința Fundamentală, în depășirea obstacolelor inerente.

Link la NotebookLM >>>

Societatea Constiintei - carte PDF >>>

Filozofia lui Mihai Drăgănescu