Max Planck despre "mintea universală"

 

Max Planck’s Universal Mind - Consciousness as the Matrix of Reality

sursa  https://youtu.be/B3O7Yth-dqM
„Ce-ar fi dacă tot ce vezi în jurul tău, fiecare atom, fiecare stea, fiecare respirație, nu ar fi fundamentul realității, ci un produs secundar al unui lucru mult mai profund? Ce-ar fi dacă conștiința nu ar apărea din materie, ci ar da naștere acesteia? Max Plank, părintele teoriei cuantice, a spus odată ceva ce încă îi uimește pe fizicieni și mistici deopotrivă: consider conștiința fundamentală, consider materia derivată din conștiință. Aceasta nu este o metaforă poetică. Aceasta este una dintre cele mai mari minți științifice ale secolului XX, propunând o idee radicală conform căreia universul nu este construit din particule, ci din mintea însăși. În acest videoclip vom explora modul în care perspectivele lui Plank contestă însăși structura științei materialiste și indică un câmp universal al conștiinței care ar putea fi matricea din spatele întregii realități. Max Plank este cunoscut astăzi ca revoluționarul reticent al fizicii. În 1900, a introdus ideea de cuantă, un pachet discret de energie care a spulberat presupunerile clasice și a pus bazele mecanicii cuantice. Munca sa i-a adus în cele din urmă Premiul Nobel și a lansat un secol de descoperiri științifice. Totuși, sub ecuațiile sale riguroase și metodele empirice, Plank a adus o profundă intuiție metafizică. Nu a fost doar un fizician, a fost un filosof al realității într-o epocă în care...” Materialismul a dominat științele. Planck s-a diferențiat, în timp ce majoritatea fizicienilor credeau că conștiința era doar un produs secundar al activității creierului, un epifenomen. Planck credea opusul, că mintea este primară și materia este secundară într-un univers de probabilități, particule și paradoxuri. El credea că conștiința era cea care oferea coerență și sens. Citatul lui Plank, adesea repetat, dar rareori înțeles, atinge inima misterului. Consider conștiința fundamentală. Consider materia derivată din conștiință. Cu alte cuvinte, elementele constitutive ale universului nu sunt fizice, sunt experiențiale. Ceea ce numim materie este pur și simplu manifestarea a ceva mai esențial. Conștiință.”

„Din această perspectivă, observatorul nu este doar un spectator pasiv al cosmosului, ci un participant activ la desfășurarea sa. Planck nu a fost singurul care a avut această credință. Contemporanul său, Irvin Schrodinger, a sugerat, de asemenea, că conștiința este un câmp singular, nu ceva împărțit între indivizi. Dar poziția lui Plank a fost unică, deoarece provenea de la cineva profund înrădăcinat în fundamentele științei empirice. Pentru el, conștiința nu era ceva ce a apărut din neuroni, ci era codul sursă din care au fost scrise chiar și spațiul și timpul. Pentru a înțelege punctul de vedere al lui Plank, trebuie să ne regândim presupunerile despre realitate în sine. Lumea materială. Lucrurile pe care le atingem măsoară și...” Analiza poate să nu fie stratul de bază al existenței, ci mai degrabă o proiecție, o reprezentare simbolică care emerge dintr-un câmp mai profund al inteligenței, la fel cum imaginile unui joc video sunt redate de un cod nevăzut, universul nostru fizic poate fi redat de conștiință. Plank a văzut asta nu ca misticism, ci ca adevăr științific. Dacă toată materia este compusă din energie și toată energia există în stări cuantice, probabilistice, fluctuante, nedeterministe, atunci trebuie să existe ceva care prăbușește acest potențial infinit într-o singură experiență. Pentru Plank, acel ceva a fost conștient, conștientizarea realității există pentru că este percepută. Nu creierul este cel care creează experiența, ci experiența este cea care dă naștere iluziei creierului. Știința mainstream este construită pe presupunerea că realitatea este obiectivă și externă. Că universul există independent de noi și că conștiința iese cumva din materie ca o întâmplare biologică, dar punctul de vedere al lui Plank răstoarnă acest lucru. Dacă conștiința este primară, atunci materialismul se prăbușește sub propriile presupuneri. Aceasta nu înseamnă că știința greșește, ci înseamnă că știința a privit prin capătul greșit al telescopului. Din perspectiva lui Plank, ceea ce numim lumea exterioară este o proiecție în interiorul unui câmp al conștiinței. Implicațiile sunt uimitoare. Înseamnă că universul este mai degrabă ca... „o minte”

„decât o mașină, înseamnă că moartea, separarea și aleatoriul pot fi toate iluzii ale percepției, nu legi ale realității, și deschide ușa pentru reconcilierea perspectivelor spirituale antice cu avangarda fizicii cuantice. Dacă materia apare din conștiință, a cui este conștiința ei. Planck a sugerat că câmpul din care apare materia nu este personal, ci universal. Acest lucru reflectă tradițiile mistice de-a lungul timpului. Brahmanul din Vanta, Einoff din Cabala, Tao. Mintea universală a lui Planck nu este un zeu cu barbă pe un tron, ci este inteligența fără formă care animă toate formele, tot ceea ce experimentăm, gândurile, corpurile, planetele sunt o undă în acest ocean nemărginit de conștiință. Mințile noastre individuale sunt ca niște valuri la suprafața sa și, deși părem separați, suntem fundamental expresii ale aceleiași surse. Această idee nu a fost doar filozofie pentru Planck, ci a fost concluzia logică a teoriei cuantice, deoarece dacă nimic nu poate exista independent de observație, atunci totul trebuie”

Q
să explorăm mai în detaliu cum viziunea lui Planck despre "mintea universală" (universal mind) se aliniază sau diferă de ideea colapsului cuantic provocat de conștiință, o ipoteză discutată în contextul mecanicii cuantice

R NBLM
Conform surselor, viziunea lui Max Planck despre "mintea universală" (universal mind) se aliniază puternic cu ipoteza că conștiința este cea care provoacă colapsul cuantic, deși Planck extinde acest concept la o conștiință careza că conștiința este cea care provoacă colapsul cuantic, deși Planck extinde acest concept la o conștiință care transcende nivelul individual.

Iată o explorare detaliată a modului în care viziunea lui Planck și ipoteza colapsului cuantic provocat de conștiință se leagă:

1. Conștiința ca element fundamental și primar

Planck susținea că materia este derivată din conștiință și că el consideră conștiința ca fiind fundamentală. Aceasta nu este o metaforă poetică, ci o idee radicală conform căreia universul nu este construit din particule, ci din minte însăși. În era în care materialismul domina științele, Planck credea opusul: mintea este primară, iar materia este secundară.

Această perspectivă este esențială pentru ipoteza colapsului cuantic provocat de conștiință, deoarece:

• Coerența și sensul: Într-un univers al probabilităților și paradoxurilor, Planck credea că această conștiință oferă coerență și sens.
• Materia ca manifestare: Ceea ce numim materie este doar manifestarea a ceva mai esențial: conștientizarea (awareness).

2. Conștiința ca mecanism al colapsului cuantic

Un principiu fundamental al mecanicii cuantice este colapsul cuantic. Obiectele cuantice există într-o stare de superpoziție cuantică (simultan în mai multe locuri sau stări). Când se face o măsurătoare, starea cuantică colapsează într-o singură poziție sau stare clasică.

Ipoteza, cu care au cochetat fizicieni celebri precum Schrödinger și Wigner, sugerează că ceea ce este responsabil pentru colapsul cuantic este de fapt conștiința.

Planck susținea că, dacă toată energia există în stări cuantice probabilistice, atunci trebuie să existe ceva care să colapseze acest potențial infinit într-o singură experiență, iar pentru Planck, acel "ceva" era conștientizarea (conscious awareness).

• Realitatea este percepută: Realitatea există deoarece este percepută. Din această perspectivă, observatorul nu este un spectator pasiv, ci un participant activ în desfășurarea cosmosului.
• Colapsul final: Această teorie propune că un sistem (precum pisica lui Schrödinger) rămâne în superpoziție cuantică până când ochiul și, de fapt, conștiința unei persoane se uită la situația respectivă, moment în care sistemul colapsează.

3. Alinierea prin "Mintea Universală" (Universal Mind)

Diferența crucială este că Planck extinde conceptul de conștiință dincolo de mintea individuală:

• Conștiința Universală, nu personală: Planck a sugerat că acel câmp din care apare materia nu este personal, ci este universal.
• Sursa tuturor formelor: Mintea universală a lui Planck (Planck’s universal mind) este inteligența fără formă care însuflețește toată forma. Tot ceea ce experimentăm (gânduri, corpuri, planete) este o undă în acest ocean nemărginit de conștientizare, iar mințile noastre individuale sunt expresii ale aceleiași surse.
• Concluzia logică: Această idee nu era doar filosofie pentru Planck, ci concluzia logică a teoriei cuantice, deoarece, dacă nimic nu poate exista independent de observație, atunci totul trebuie să fie interconectat (entangled) în cadrul unui singur câmp al cunoașterii.

Astfel, viziunea lui Planck se aliniază ipotezei colapsului cuantic prin conștiință, oferind un cadru în care colapsul este provocat de conștientizarea universală, nu neapărat de actul biologic al observării umane (care ar fi doar o manifestare a acelei Minți Universale).

---

Dacă conștiința este cea care produce colapsul, cum este abordată problema în fizica modernă, în special în legătură cu fragilitatea stărilor cuantice în mediul cald și umed al creierului, așa cum sugerează ipoteza Penrose-Hameroff?

Problema fragilității stărilor cuantice, cunoscută sub numele de decoerență, în mediul cald și umed al creierului (așa cum este evidențiată în critica adusă ipotezei Penrose-Hameroff) este abordată în cadrul teoriei conștiinței cuantice prin negarea ideii că mediul ambiant poate provoca colapsul cuantic.

Iată cum este tratată această problemă, conform surselor:

1. Provocarea Decoerenței (Critica Tegmark)

Stările de superpoziție cuantică sunt foarte fragile. Cu cât obiectele devin mai mari, starea cuantică devine mai fragilă și rezistă din ce în ce mai puțin interacțiunilor cu mediul ambiant – fenomen numit decoerență.

• Argumentul clasic: Un fizician, Max Tegmark, a arătat că starea de superpoziție a macromoleculelor de tubulină (care formează corelatul neuronal cuantic conform ipotezei Penrose-Hameroff) nu ar putea să reziste într-un creier cald și umed.
• Concluzia fizicalistă: Este greu de imaginat ca o macromoleculă destul de mare să reziste interacțiunilor și să nu ajungă într-o stare clasică, din cauza colapsului provocat de către mediul ambiant.

2. Soluția oferită de Teoria Colapsului prin Conștiință

Cei care susțin teoria conștiinței cuantice – care presupune că doar conștiința este cea care dictează în final colapsul cuantic – anulează argumentul decoerenței bazat pe mediul ambiant:

• Colapsul doar prin Conștiință: În cadrul teoriei conștiinței cuantice, colapsul este dat numai și numai de către conștiință. Fizicienii care au cochetat cu această idee (precum Schrödinger și Wigner) au sugerat că sistemele ar fi putut continua într-o stare de superpoziție cuantică atâta timp cât nimeni cu o conștiință nu s-ar fi uitat la ele.
• Neutralizarea Mediului Ambiant: Argumentul lui Max Tegmark împotriva faptului că tubulina ar rămâne în superpoziție cuantică este valabil doar în așteptarea în care colapsul ar fi dat de către mediul ambiant.
• Rezidivul teoriei: Dacă se acceptă că doar conștiința este cea care poate colapsa sistemul, atunci interacțiunile cu mediul ambiant (termic, gravitațional etc.) nu pot provoca colapsul. În acest cadru teoretic, structurile de triptofan (aminoacizi găsiți în tubulină, care formează stări cuantice multi-particule) ar putea să-și extindă coerența în tot creierul, deoarece colapsul final este provocat doar de însăși conștiința.

3. Contexte Moderne (Informare Suplimentară)

Deși sursa nu leagă direct noile descoperiri de ipoteza Penrose-Hameroff, există cercetări moderne care arată că natura poate menține fenomene cuantice în sisteme biologice complexe:

• Cercetători de la Universitatea din Chicago au anunțat crearea de qubiți biologici (biological cubits) folosind proteine fluorescente. Acești qubiți pot funcționa în interiorul celulelor vii (living cells), detectând semnale magnetice și electrice la nivel nanometric, evitând necesitatea de răcire extremă și izolare (extreme cooling and isolation) pe care tehnologia cuantică o necesită în mod normal. Aceasta sugerează că sistemele biologice ar putea avea mecanisme proprii pentru a gestiona fragilitatea cuantică, aspect care ar putea aduce un sprijin indirect ideii că stările cuantice pot exista în mediul cald al vieții.

---

Acest cadru dual (colapsul prin conștiință versus colapsul prin mediu ambiant) pare să fie punctul nevralgic al dezbaterii. Ați dori să discutăm mai departe despre noile dovezi descoperite în legătură cu starea cuantică multi-particulă a triptofanului din tubulină și modul în care aceste dovezi pun "gaz pe foc" în teoria conștiinței cuantice?