Tinutul cunoaşterii paroxistice de sine
Tinutul cunoaşterii paroxistice de sine. La acest nivel al psihismului lumina cunoaşterii se intensifică subit, izbucnind şi decantîndu-se în sentimentul copleşitor, unic şi ireductibil al prezenței de sine: al prezenţei de sine în lume şi prin lumea care „prinde deodată chipul“ înspăimântător de clar al sinelui. Tot ceea ce este „se pre- schimbă-n sine": sinele îşi descoperă fiinţa aici şi pretutindeni: el trăieşte în fiecare obiect al lumii, prin fiecare obiect al lumii; şi fiecare obiect al lumii se deşteaptă în şi prin ființa sinelui. Acest sentiment copleşitor al „prezenței de sine“ transformă radical peisajul „curent" al raţiunii. Scopurile anterioare îşi pierd semnificația, detaliile se şterg, sensuri noi se ridică din hăul prezenţei luminoase și nesfîrşite care înscăunează o nouă dimensiune existenţială: o nouă dimensiune a ființei psihologice regăsite. Această nouă şi rară dimensiune a ființei psihologice este trăită în „citeva" şi privilegiate clipe care îşi gravează însă adînc urma în pămîntul ferm al raţiunii, creind o punte spre o dimensiune psihologică nouă, întemeiată pe o infinită încredere în sine și în fiinţa binefăcătoare a lumii, pe iubirea fundamentală, îngemănată cu sentimentul omniprezent al binelui şi al frumosului, lucid pînă la spaima extatică de sine. Căci sinele pătrunde în sine şi se regăseşte pe sine, în şi prin altul: el este de acum la sine și revine nesfîrşit la sine, cu fiecare nouă clipă, prin fiecare nouă clipă; el este pretutindeni și dintotdeauna, în fiecare obiect sau făptură a lumii; el îşi trăieşte fiinţa din rădăcini şi pînă la ultimul orizont al său, sporindu-și mereu bucuria şi lumina: el este la sine şi se simte pe sine în şi prin fiecare obiect sau fiinţă a lumii; el pătrunde într-un început-fără-de-început, păşind cu fiecare nouă clipă spre acest izbăvitor liman care se naşte şi renaşte veşnic, luînd glasul şi înfăţişarea lui. Sinele îşi trăieşte plenar şi extatic fiinţa în şi prin fiinţa lumii; reciproc, fiinţa lumii îşi trăieşte extatic şi plenar fiinţa în şi prin fiinţa sinelui.
Am putea spune că trăirea „cunoașterii paroxistice de sine" seamănă cu trăirea magică: eul se regăseşte, plenar, pe sine în şi prin obiectele lumii. Așa se întîmplă, dealtfel, la început: eul se deschide plenar spre fiinţa şi obiectele lumii care-i pătrund fiinţa, informîndu-se şi înscăunîndu-se în propria lui fiinţă; dar, pe cînd magicul imaginarului se îngemănă cu diferenţa şi diferențierea fundamentală (ce fisură fiinţa unificată a sinelui, sădind pretutindeni spaima de puterile agresive ale lumii), magicul „cunoaşterii paroxistice de sine" sporește și se desăvîrșește prin lumina deplină și tulburătoare a unităţii cu sine şi cu fiinţa lumii.
Fragment din cartea: Intercomunicare - Psiholog Mircea Corneliu
Sf Parinti despre cunoastrea de sine
Când gândirea nu se mai împrastie printre cele din afara si nu se mai împrastie în lume, prin simturi, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridica pâna la contemplarea lui Dumnezeu. ( Sfântul Vasile cel Mare)
Cea mai mare dintre învataturi este sa te cunosti pe tine însuti; daca cineva se cunoaste pe sine, Îl va cunoste si pe Dumnezeu. ( Sfântul Clement Alexandrinul)
Cel ce se cunoaste pe sine, cunoaste totul. ( Sfântul Isaac Sirul)
Uita de tine si cunoaste-ti sinele ! (Cuviosul Varsanufie)
"Nu vei putea cunoaște adevărul despre Dumnezeu până când nu te vei cunoaște pe tine însuți." - Sfântul Augustin
"Cunoașterea de sine este poarta către cunoașterea lui Dumnezeu." - Sfântul Ioan Damaschin
"Cel care se cunoaște pe sine, cunoaște și suferința lui Hristos." - Sfântul Maximos Confesorul
"Înainte de a vrea să cunoști lucrurile de afară, încearcă să te cunoști pe tine însuți, pentru că cunoașterea de sine este sursa tuturor cunoștințelor." - Sfântul Bernard de Clairvaux
"Cel care se cunoaște pe sine, își cunoaște și slăbiciunile și astfel este pregătit să ceară ajutorul lui Dumnezeu." - Sfântul Ioan Scărarul
"Nu numai cunoașterea de sine, ci și auto-stăpânirea îi face pe oameni capabili să cunoască pe Dumnezeu." - Sfântul Grigorie Palama
"Înțelegerea de sine este calea către înțelegerea lui Dumnezeu." - Sfântul Toma d'Aquino
"Cel care nu se cunoaște pe sine, este ca un om care merge prin întuneric și nu știe unde merge." - Sfântul Ioan al Crucii
Cunoasterea adevarata implica recunoasterea necunoasterii. ( Sfântul Dionisie Areopagitul)
https://www.computers-40.ro/psihologia-vedica/ Contine descrierea celor 7 stari de constiinta
CONSTIINTA UNITATII
Ultimul pas al dezvoltarii consta in constientizarea disparitiei separarii dintre cunoscator (Sine) si obiectul cunoasterii (realitatea exterioara). Provenind din aceeasi sursa, ambele au aceeasi natura si la acest nivel al creatiei ele sunt identice.
Cu timpul, explica Maharishi, functionarea fiziologica devine atat de rafinata incat valoarea cea mai rafinata a perceptiei se ridica la nivelul valorii infinite a perceptiei.[26] Spatiul dintre aspectul relativ si absolut al vietii, care este aproape trecut in constiinta divina, este eliminat complet si intreaga viata cosmica este realizata a nu fi nimic altceva decat Sinele ce functioneaza in el Insusi.[22] Astfel, Maharishi consemneaza ca cea de-a saptea stare de constiinta (vezi anexa 3/a nr.7) poate fi numita pe drept cuvant „constiinta unitatii”.[26]
Aceasta este descrisa minunat in versurile din Chandogya-Upanishad: „I am That, Thou art That, all this is That”, /”Eu sunt Asta, Tu esti Asta, totul este Asta”/. Sau cu cuvintele lui Maharishi: „In constiinta unitatii ambele realitati, interioara si exterioara sunt observate in termenii Sinelui universal – psihicul cosmic”.[36]
Maharishi descrie,[27] de asemenea, fazele dezvoltarii in insasi constiinta unitatii. In faza initiala a constiintei unitatii, doar obiectul primar al perceptiei este experimentat in termenii Sinelui. Gradat, obiectele secundare si tertiare ale perceptiei devin, de asemenea, experimentate in termenii Sinelui, pana cand toate valorile perceptiei sunt experimentate ca fiind nimic altceva decat Sinele, psihicul cosmic. Aceasta stare matura a constiintei este denumita „constiinta Brahman”, care reprezinta intregimea fundamentala sau unitatea vietii.
Conform lui Hegel, aceasta unificare reprezinta scopul fundamental al cunoasterii umane, pentru ca permite individului sa: „… inlature din lumea obiectiva, care sta in fata noastra, ciudatenia sa si asa cum se spune, sa ne regasim in ea ca acasa: ceea ce nu inseamna altceva decat sa aducem lumea obiectiva inapoi … la sinele nostru cel mai interior.”[13]
A Unified Field Theory of Literature - Rhoda F. Orme-Johnson - Maharishi International University Fairfield, Iowa, U.S.A.
https://www.miu.edu/wp-content/uploads/2014/07/R.-Orme-Johnson-1987-UF-Theory-of-Lit-a1MSVS1-3.pdf
Rhoda F. Orme Johnson cu un citat din Eugene Ionesco:
“Odata, demult, eu am fost uneori invadat de o stare de gratie, de o euforie. Era ca si cum, mai întâi de toate fiecare notiune, orice realitate ar fi fost golita de continutul ei. Dupa acest vid… a fost ca si cum m-as fi descoperit pe mine însumi dintr-o data în centrul existentei pure, inefabile: era ca si cum lucrurile s-ar fi eliberat pe ele de toate etichetele arbitrare, de un cadru care nu li se potrivea, care le limita; constrângerea sociala si logica sau nevoia de a le defini, de a le organiza, disparuse. Nu mi se pare ca am fost victima unei crize nominaliste; dimpotriva, cred ca am devenit una cu realitatea esentiala, atunci când, împreuna cu o imensa bucurie serena am fost supus de ceea ce as putea denumi stupefactia de a fi, certitudinea fiintei….
Eu spun ca prin cuvinte care nu pot decât sa distorsioneze, ca nu pot descrie lumina acestei intuitii profunde, organice, care ridicându-se asa cum a facut din sinele meu cel mai adânc, poate la fel de bine sa inunde totul, acoperind totul, atât sinele meu cât si al altora.” Eugene Ionesco – Present past, past present, 1968, New York , Grove Press (s.n)
Comentarii
Trimiteți un comentariu