Hronograf - Raiul, Căderea si Metanoia

Intrebare NotebookLM:
Cum este descris starea de Rai, Paradis si revenirea la Paradis dupa cadere in sursa "Babut, Gheorghe - Hronograf - scan.pdf" si cum apare in contextul celorlalte surse?

R

În sursa „Babut, Gheorghe - Hronograf - scan.pdf”, starea de Rai (Paradis) este descrisă în principal prin analogie, fiind menționată și legătura dintre păcatul originar și consecințele sale asupra neamului omenesc.

1. Descrierea Raiului și Căderea în „Hronograf”

În contextul relatării despre Lot și Avraam, este făcută o comparație a unei zone binecuvântate cu Paradisul: Lot și-a ales locuința spre părțile Iordanului, în hotarele Sodomei, parte care, înainte de pierderea sodomească, era bine roditoare, ca un Rai Dumnezeiesc.

Referitor la cădere și revenirea la Paradis:

• Păcatul ca Izvor al Răului: Păcatul dintâi al lui Adam, necurățit prin pocăința grabnică, a fost cauza tuturor celorlalte repejuni ale păcatului care s-au înmulțit în neamul omenesc și pe care au înecat-o.
• Pocăința și iertarea: Se afirmă că dacă Dumnezeu ar fi iertat păcatul lui Adam imediat, Adam nu ar fi îndrăznit să greșească a doua oară, cunoscând răutatea păcatului. De asemenea, dacă omul căzut se scoală îndată prin adevărata pocăință, nu ar mai cădea iarăși cu lesnire.
• Robia Păcatului: Cel ce face păcatul este rob al păcatului și se face al diavolului. Aurul și argintul sunt menționate ca fiind începătură a toată răutatea.
• Excepția: Omul bun între cei răi este considerat un lucru de mirare, o minune, deoarece toți s-au abătut și s-au făcut netrebnici.

2. Contextul în celelalte surse

Tema Paradisului, Căderii și a restaurării este tratată în detaliu în celelalte surse, oferind perspective teologice și ascetice:

A. Descrierea stării de Rai/Paradis

• Loc și Stare: Paradisul este definit ca locul suprem de fericire umană, o grădină în cer unde au trăit Adam și Eva. Cu toate acestea, Sfinții Părinți învață că Raiul nu este doar ceva duhovnicesc, ci a fost la început o parte din istoria pământului, aflat chiar aici. Acesta era un loc foarte înalt, sădit de Dumnezeu, situat la mijloc între stricăciune și nestricăciune. În Rai, pomii putreziți și roadele căzute se făceau humă bine mirositoare, fără să răspândească miros de stricăciune.
• Starea Omului: Starea inițială a lui Adam era una de viață îngerească, fără unire trupească. Mintea lui Adam se afla în starea de trezvie (nipsis), în care privea și vedea lucrurile așa cum sunt.
• Accesul Spiritual: Raiul, odată cu căderea, a devenit un loc neajuns pe acest pământ. Vederea Raiului în prezent este posibilă doar celor care se pot înălța în vedenie dumnezeiască, precum Sfântul Pavel.
• Simbolistica: Citirea Scripturilor este considerată mult mai plină de desfătare decât pajiștea și Paradisul, deoarece adierea Duhului Sfânt se găsește în Scripturi, spre deosebire de Rai, care a slujit doar timpuri rânduite. Inima poate fi văzută ca Paradisul în sens tropic.

B. Consecințele Căderii

• Corupția Firii: Călcarea poruncii a însemnat o corupere a liberei alegeri a rațiunii naturale a lui Adam, ceea ce a dus la mutarea firii de la nestricăciune la stricăciune.
• Dimensiunea Transcendentală: Păcatul originar a afectat condiția transcendentală a omenirii. Căderea este descrisă ca o modificare privativă, iar necurățirea păcatului a făcut ca cosmosul să dobândească un aspect sinistru, „aspectul nocturn al creației”.
• Sclavia: Păcatul devine un parazit al naturii care, înrădăcinându-se în voință, face ființa prizonieră. Cel ce face păcatul este rob al diavolului.
• Cauza Căderii lui Adam: Căderea a fost mijlocită de îngăduința față de trup și încălcarea postului și a înfrânării. Prin cădere, omul și-a pierdut tendința rectilinie spre un centru (Dumnezeu) și a căutat să adune totul în jurul său (egoism), devenind rob lumii.

C. Revenirea și Restaurarea (Reîntoarcerea la Paradis)

• Răscumpărarea prin Hristos: Prin Hristos, al Doilea Adam, omenirea are nădejdea de a redobândi starea de dinainte de cădere și chiar de a ajunge la o stare mai înaltă. Hristos a asumat complet consecințele păcatului lui Adam și a luat firea omenească cu trăsătura pătimitoare (dar nu și patimile contrare firii), împodobită cu nestricăciunea voii libere, pentru a îndrepta stricăciunea.
• Pașii Restaurației: Răscumpărarea implică înlăturarea obstacolelor (păcatul) și restaurarea naturii pentru a primi harul și a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
• Calea Pocăinței și a Iubirii: Reîntoarcerea la Paradis este unul dintre imboldurile nevoinței ascetice. Pocăința este asemuită cu o corabie care traversează marea furtunoasă a lumii, călăuzită de frica de Dumnezeu, spre limanul dumnezeiesc, care este dragostea. Pocăința este o lucrare continuă de desăvârșire.
• Vederea lui Dumnezeu: Revenirea la starea paradisiacă și mai înaltă culminează cu vederea lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul descrie urcușul minții care, după ce se curăță de patimi și de rațiunile firii, ajunge la rațiunea Monadei. În această stare, mintea se bucură cu o bucurie negrăită și primește pacea lui Dumnezeu.
• Scopul Final (Eshatologic): Reîntoarcerea la obârșie în Adevăr (Arheologia) coincide cu Împlinirea (Eshatologia). Moartea, prin Înviere, devine o poartă spre împărăție. Starea viitoare va fi un sălaș duhovnicesc cu trupuri duhovnicești. Tăcerea este numită taină a veacului viitor, în timp ce cuvintele sunt unealtă a lumii acesteia.

Q
Mintea lui Adam se afla în starea de trezvie (nipsis), în care privea și vedea lucrurile așa cum sunt. Ce spun sursele despre acesta stare care e starea vecului viitor si cum se atinge ea, care este calea. metoda, randuiala pentru atingere ei? R

Gândul că Mintea lui Adam se afla în starea de trezvie (nipsis), în care privea și vedea lucrurile așa cum sunt reprezintă o învățătură centrală în sursele patristice și ascetice oferite, fiind descrisă ca starea primordială înainte de cădere, dar și ca scopul (starea) veacului viitor.

Iată ce dezvăluie sursele despre această stare de trezvie (nipsis), starea veacului viitor și calea (metoda/rânduiala) prin care se poate atinge:

1. Starea de Trezvie (Nipsis) – Starea Omului din Rai și a Veacului Viitor

Caracteristicile Trezviei lui Adam

Mintea lui Adam se afla în starea de trezvie (nipsis), în care privea și vedea lucrurile așa cum sunt. Această stare era lipsită de acea „gândire dedublată” pe care o avem în starea noastră căzută. Adam nu se uita la lucruri și nu-și închipuia altceva. Pe lângă faptul că vedea lucrurile așa cum erau, Adam a și numit toate făpturile pe măsură ce veneau înaintea lui.

• Paza Minții: Starea veacului viitor este numită „tăcerea minții”, care este superioară rugăciunii.
• Vederea (Contemplația): Prin Hristos, sfinții s-au reîntors la starea trezviei (nipsis) de dinainte de cădere, percepând nu numai natura primordială a omului, ci și naturile osebite ale zidirilor – „idei” ale Minții creatoare a lui Dumnezeu. Cei care se învrednicesc de această vedere preafericită văd ceea ce-i mai presus de vedere. Această stare este un sălaș duhovnicesc cu trupuri duhovnicești.
• Bucuria și Unirea: Când mintea ajunge în această stare, se bucură cu o bucurie negrăită și primește pacea lui Dumnezeu. Mintea sfinților, scufundată în Duhul lui Dumnezeu, nu mai este în rugăciune, ci se roagă în afară de rugăciune, scufundându-se, uimiți, în slava care îi umple de bucurie.
• Scopul Reîntoarcerii: Starea inițială (a lui Adam) este chipul celeilalte stări (a veacului viitor), fiindcă era deja aproape de ea. Prin Hristos, putem redobândi starea lui Adam și chiar să ajungem la o stare încă mai înaltă: starea la care Adam ar fi trebuit să ajungă.

2. Calea, Metoda și Rânduiala pentru Atingerea Trezviei

Atingerea stării de trezvie sau rugăciune curată/mintală este calea spre restaurare și desăvârșire. Această cale se împarte în mod tradițional în trei faze: faza practică (purificarea), faza contemplativă (iluminarea) și, în cele din urmă, unirea desăvârșită (îndumnezeirea).

A. Purificarea (Faza Practică)

Purificarea are ca menire să ridice ființa credinciosului din starea supusă patimilor și să o înalțe pe treptele virtuților până la iubire.

1. Lupta împotriva Păcatului și Gândurilor:
   • Tăierea Voinței și Pocăința: Cel ce se căiește trebuie să fie necontenit nemulțumit cu orice stare în care se află. Pocăința este o „cetate de scăpare”. Căderea lui Adam a fost mijlocită de îngăduința față de trup și încălcarea postului și a înfrânării.
   • Trezvia ca Luare-aminte: Trezvia (sau luarea-aminte) este necesară pentru a aduna pe fiii noștri cei împrăștiați – gândurile noastre – laolaltă și a le întoarce asupra noastră. Nepăsarea, nesimțirea și orbirea țin mintea în somn, iar trezirea din somn este lucrarea principală.
   • Paza Inimii și a Minții: Păzirea inimii înseamnă să ai pre minte trează și curată de gândul acela căruia războiŭ i să dă, adică pomenirea păcatelor sale, și a plânge pentru dânsele și a să tângui, și a să trezvi ca să nu i să mai robească mintea. Dacă mintea se va robi (de gând), trebuie degrabă s-o aduci la locul ei.
   • Stadiile Războiului: Păcatul se desfășoară în mai multe trepte, începând cu atacuri (momeli) ascunse și viclene ale vrăjmașului, care nu depinde de noi. Dacă mintea începe să mediteze asupra lui, să ne îndulcim în gând cu perspectivele păcatului, se produce „însoțirea”, adică amestecarea gândurilor noastre cu gândurile dracilor vicleni. Părinții recomandă să nu grăiești împrotivă la atacul vrăjmașului, ci să te apropii de Domnul.
   • Cultivarea Gândurilor Bune: Trebuie să transformi gândurile pătimașe în gânduri bune, dumnezeiești. Cel desăvârșit nu numai că nu se ostenește să aducă gânduri bune, dar nici măcar nu-i vin gânduri rele.
2. Ascultarea și Sfătuirea:
   • Ascultarea: Este esențial să ai un povățuitor încercat, de care să asculți în mod desăvârșit. Monahul trebuie să facă ascultare, deoarece „a-ți tăia voia când șezi în chilie înseamnă a disprețui odihna trupească în toate”.
   • Mărturisirea Gândurilor: Cel ce tace a spune pre ale sale gânduri rămâne nevindecat.

B. Iluminarea (Rugăciunea Curată)

Rugăciunea curată este o lucrare a minții care tinde a ține mintea nefurată de vreun gând, ori vreo grijă. Starea de trezvie și rugăciunea curată se obțin prin Rugăciunea lui Iisus (rugăciunea inimii).

1. Metoda Rugăciunii lui Iisus (Metoda Psiho-Fizică, Isihastă):
   • Poziția: Isihastul șade cu capul aplecat și ochii îndreptați spre piept ori inimă.
   • Respirația: Răsuflarea este împreunată cu rostirea și cugetarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să ții puţin şi inspirarea aerului, ca să ții mintea ta și să afli locul inimii.
   • Scopul: Coborârea Minții în Inimă: Inima este cămara puterii noastre mintale și cel dintâi organ trupesc al minții. Această metodă îl duce pe monah la „fericita smerenie” și, dacă Dumnezeu voiește, chiar la vederea dumnezeieștii lumini. Mintea trebuie să fie concentrată în intimitatea sa, sau în inima sa, unde este Hristos.
   • Sincronizarea: Unii Părinți recomandă sincronizarea rugăciunii cu bătăile inimii.
2. Progresia (Treptele Rugăciunii):
   • Rugăciunea verbală (de la gură).
   • Rugăciunea minții în inimă produsă prin propriile noastre eforturi.
   • Rugăciunea minții în inimă acordată ca dar (har).
   • Rugăciunea minții în inimă devenită necurmată.
   • Rugăciunea contemplativă (răpire sau extaz).
3. Condițiile de Succes:
   • Curățirea Inimii: Condiția reuşitei în rugăciune este purificarea inimii de toate patimile și de toate legăturile față de realizările sensibile.
   • Răbdarea și Stăruința: Dacă rugăciunea se lucrează cu răbdare, cu vremea ea se va face „rugăciune a inimii”. Dacă mintea se împrăștie, ea trebuie iarăși adunată necontenit.
   • Iubirea: Dragostea (agape) este virtutea cea mai mare, care nu va trece.

C. Odihna Minții (Unirea/Îndumnezeirea)

Starea superioară de trezvie, numită Odihna minții sau Apofatismul de gradul al doilea, este descrisă ca o încetare a activității mintale.

• Minunea Vederii: Când mintea află locul inimii, vede ceea ce n-a crezut niciodată: vede cerul din întunericul inimii.
• Depășirea Firii: Prin acest har, mintea ajunge să se bucure de strălucirile dumnezeiești, dobândind o formă îngerească și dumnezeiască.
• Scopul Suprem: Îndumnezeirea (sau pref acerea îndumnezeirii prin har) este un proces fără sfârșit, în care omul nu mai este în activitate, ci în pasivitate (adică primind harul).

În concluzie, starea de trezvie a lui Adam este o imagine a perfecțiunii eshatologice, iar calea către ea este o cale strâmtă a purificării și a rugăciunii neîncetate, care, prin har, duce la Odihna minții, la vederea luminii și la unirea cu Hristos.

Hronograful: Cronologie, Morală și Învățături Ortodoxe

Acest Hronograf (sau scrierea anilor) este o lucrare amplă de cronologie istorică și învățătură morală, tradusă și publicată de diaconul Gheorghe Băbuț în anul 2005, cu scopul de a fi un instrument de folos și mântuire pentru poporul ortodox român.

Originea și Istoria Cărții

• Hronograful original a fost scris de Caldei pe vremea lui Avraam, în jurul anului 3500 de la Facerea lumii.

• Ulterior, istoricul Gheorghe Chedrinul l-a tradus în limba greacă la Constantinopol, în anul 1000 după Hristos.

• Sfântul Dimitrie al Rostovului l-a tradus în limba rusă.

• Textul a fost copiat la Iași în 1591 și publicat la Veneția în 1691, fiind folosit chiar și de Goethe în Germania în 1821.

• În 1837, Mitropolitul Veniamin Costache l-a tradus în limba chirilică, iar 155 de ani mai târziu apare în limba română.

• Mitropolitul Veniamin Costache a poruncit tipărirea cărții pentru ca „lumina să nu fie sub obroc, ci în sfeșnicul tiparului”, luminând pe cei ce rătăcesc în „întunericul neștiinței și a îndoielii (nedumeririi)”.

Scopul și Conținutul (Viziunea Sf. Dimitrie al Rostovului)

Autorul versiunii slavone, Sfântul Dimitrie al Rostovului, a subliniat că lucrarea sa nu urmărește doar relatarea istorică, ci mai ales extragerea de „învățături Scripturii” și „moraliceștile învățături”. Scopul este ca cititorii ortodocși să se folosească de aceste învățături, considerând că aceasta este datoria și chemarea sa.

Hronograful povestește pe scurt faptele de la începutul Facerii lumii până la Nașterea lui Hristos. Conținutul este adunat din Scriptura Dumnezeiască și din diverse cronografe și scriitori de istorii grecești, slavonești, românești, poloneze și evreiești.

Teme principale și Teologia Timpului

1. Problema Cronologiei: O mare parte a textului se concentrează pe „marea neunire” și „nepotrivirea” numerelor de ani între diferitele Biblii (în special cele rusești) și diversele cronografe (grecești și rusești), de la Facerea lumii până la Nașterea lui Hristos. Deoarece numerele anilor nu se potrivesc, nu se știe cu desăvârșire în care an a fost, cu adevărat, Nașterea lui Hristos. Din această cauză, autorul a ales să prezinte faptele împărțite pe sute de ani (de la 100 la 400, de la 1700 la 1800, etc.).

2. Creația ca „Carte”: Lucrarea citează Sfinții Părinți care consideră făptura văzută ca o „Carte”. Sfântul Antonie cel Mare spunea că „Cartea mea, o, filosofule, este toată făptura cea văzută de Dumnezeu zidită”, în care Cerul și Pământul sunt ca două foi pline de „slove” care ne învață despre Dumnezeu.

3. Lupta spirituală și Pocăința: Este subliniată importanța citirii și înțelegerii Scripturii pentru mântuire. Adevărata pocăință este judecată nu după frunzele mărturisirii, ci după roadele ostenelilor și faptele plăcute lui Dumnezeu. Sunt avertismente detaliate împotriva beției (care aduce 10 struguri amari, inclusiv pierderea mântuirii) și a curviilor împotriva firii (sodomia), care au adus pedeapsa focului veșnic.

4. Istoria Păgână și Idolatria: Autorul oferă o critică virulentă a zeilor păgâni (precum Saturn, Dia/Jupiter, Venus), descriindu-i ca fiind curvari, spurcați și plini de necurății, relatând faptele lor rușinoase pentru a le înfrunta nebunia

. Nimrod, primul împărat babilonean, este menționat ca fiind cel care a început idolatria și a fost stăpân peste uriași.

5. Românii și Patrie: Autorul, diaconul Gheorghe Băbuț, menționează că „Scythia Minor și Scythia Maior”, unde au trăit strămoșii (Sciții), este România de azi, referindu-se la români ca fiind „poporul biblic”. Se arată că în Istoria lumii de la Adam la Iisus Hristos sunt 5508 ani, iar de la Iisus Hristos la anul 2005 sunt 2005 ani, însumând 7513 ani de la Facerea lumii. Mesajul final al autorului către cititori este că doar cei ortodocși vor ajunge în Rai, în sânul lui Avraam. 

Cartea, tipărită la Editura Pelerinul Român din Oradea în 2005, are 404 pagini. Editura a zidit Mânăstirea „Portărița” din Mujdeni, care oferă cazare gratuită tuturor pelerinilor timp de 24 de ore

Hronograful: Pacea Veșnică și Starea Veacului Viitor

Sursa Hronograf, scrisă de Gheorghe Băbuț, tratează istoria lumii de la Facere până la Hristos și are un scop explicit de folos și mântuire pentru poporul ortodox. Deși Hronograful nu folosește termenii specifici "liniștea este misterul lumii ce va veni" sau "starea veacului viitor" în contextul isihiei, el aminteste și prefigurează acest concept prin descrierea scopului final al vieții creștine, care este pacea și odihna veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.

Iată contextele principale în care Hronograful sugerează idei similare cu reîntoarcerea în Paradis prin starea de pace interioară, punând accentul pe destinația finală și pe mijloacele morale:

1. Numele Locului Sfințeniei: Ierusalimul (Sfânta Pace)

Un context notabil este etimologia Ierusalimului, care leagă direct conceptul de pace de locul cel mai sfânt și de speranța mântuirii:

• Se menționează că așezarea unde Avraam și Melchisedec s-au întâlnit a fost numită Ierusalim.

• Numele Ierusalimului a fost compus din limba greacă ("Ieros," adică "sfânt") și ebraică ("Salim," adică "pace"), astfel că Ierusalim înseamnă „Sfântă Pace”.

• Aceasta sugerează că destinația spirituală supremă (cetatea sfântă) este sinonimă cu o stare de pace.

2. Hristos ca Odihnă și Bucurie

Hronograful definește Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea în termeni de odihnă și veselie veșnică, stare care este fundamentală pentru ideea de "pace interioară" eternă:

• Se afirmă că Hristos Mântuitorul nostru este Odihnă și Bucurie tuturor drepților.

• Scopul credinciosului este să se "învrednicească veşnicei îndulciri întru bucuria Domnului său".

• Dreptul Isaac a fost întărit cu "nădejdea veșnicei Mile a lui Dumnezeu în Viața ce va să fie nesfirșită", făcând trimitere la "al optulea veac al vieții celei fără de sfîrşit", care este sinonim cu viața veșnică sau lumea viitoare.

3. Calea prin Virtute, Blândețe și Ne-răutate

Hronograful arată că atingerea acestei stări de odihnă divină se face prin cultivarea virtuților care duc la pace, în special prin blândețe și nerăutate:

• Dreptul Isaac a reușit să își înfricoșeze și să își biruie "învrăjbitorii zavistnici" (filistenii) nu prin război, ci prin blîndeţe, răbdare și nerăutate.

• Această blândețe și nerăutate a lui Isaac au adus supunerea dușmanilor și stabilirea păcii, demonstrând că o viață sfântă este mai puternică decât conflictul.

Corelarea cu ideea de "Starea Veacului Viitor" (Conform celorlalte surse)

Ideea că liniștea (isihia) nu este doar un mijloc, ci însăși natura Împărăției lui Dumnezeu (sau starea veacului viitor) este un concept cheie în mistica creștin-ortodoxă, care rezonează cu idealul de "Sfântă Pace" din Hronograf:

• Sfântul Isaac Sirul afirmă că "Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniștea este misterul lumii ce va veni".

• Această liniște absolută (isihia) este numită "starea veacului viitor".

• Aceasta este "tăcerea minții" care este superioară rugăciunii, moment în care "tot ce e rugăciune încetează și sufletul se roagă în afară de rugăciune".

• Isihia este numită și trezvia sau liniștea inimii, și este văzută ca o revenire la blueprintul original sau la starea originară a omului, asemănătoare cu viața în Rai.

• Isihastul este cel care aspiră să circumscrie Imaterialul înlăuntrul trupului, o aspirație ce se potrivește cu dorința Hronografului ca cititorii să se învrednicească de veșnica îndulcire și de sălașurile cerești.

Prin urmare, în timp ce Hronograful oferă baza morală și teologică (căutarea dreptății, odihna lui Hristos, Sfânta Pace), celelalte surse detaliază metoda spirituală (isihia/liniștea interioară) prin care această stare de pace devine o experiență anticipată a veacului viitor.

Raiul: Edenul și Sălășluirile Cerești din Hronograf

Sursa Hronograf descrie Raiul în două contexte principale: Raiul pământesc (Eden), ca locuință originară a lui Adam și Eva înainte de cădere, și Raiul ceresc (sau sălașurile cerești), ca loc de odihnă veșnică destinat drepților.

I. Raiul Pământesc (Eden) și Starea Omului în Paradis

Raiul pământesc este descris ca fiind un loc prefigurat de bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu, fiind zămislit ca locuință pentru om.

Descrierea Locului

1. Locație și Calitate: Prea Înțeleptul și Bunul Ziditor a gătit Raiul cel prea luminos, așezându-l spre răsărit, mai presus decât tot pământul, ca pe o cetate împărătească.

2. Frumusețea și Senzațiile: Raiul este numit și Eden, care se tâlcuiește „dulceață”. Era plin de bună mireasmă, de lumină și frumusețe care întreceau orice simțire umană. Era un loc divin și vrednic de omul creat după chipul lui Dumnezeu.

3. Văzduhul: Locul era înzestrat cu un văzduh bine prefăcut, mai subțire și mai luminos.

4. Vegetația: Era înfrumusețat cu saduri de-a pururea verzi.

Starea Originată a Omului (Adam și Eva)

Omul a fost zidit pentru a fi împărat și stăpânitor a tot pământul și al celor de pe dânsul, iar Raiul i-a fost pregătit pentru ca el să aibă o viață fericită și prea bogată.

1. Caracterul Moral și Spiritual: Omul a fost făcut fără de răutate, drept, îmbunătățit, fără de grijă, fără de scârbă. El era sfințit cu toată bunătatea și împodobit cu toate cele bune, fiind considerat o a doua lume.

2. Relația cu Creația: Omul avea stăpânire peste toate zidirile cele de jos, fiindu-i supuse toate sub picioare (oile, boii, dobitoacele pământului, păsările cerului).

3. Conexiunea cu Zidirea: Omul avea împărtășire cu toată zidirea, văzută și nevăzută: avea a fi cu cele nesimțitoare, a simți cu fiarele și dobitoacele, și a înțelege cu Îngerii.

4. Sufletul și Chipul lui Dumnezeu: Chipul lui Dumnezeu nu este în fața sau în mădularele trupului, ci în sufletul cel nevăzut și cuvântător, înțelegător, de sine stăpânitor și fără de moarte.

Pierderea Paradisului Pământesc

• Consecința Păcatului: Păcatul (călcarea poruncii) a dus la moartea îndoită, sufletească și trupească, asupra întregului neam omenesc. Omul a fost izgonit din Rai.

• Destrugerea Edenului: Raiul pământesc, ca și celelalte saduri, s-a stricat prin apele Potopului, care au acoperit tot pământul un an întreg.

II. Raiul Ceresc și Viața Veșnică

Raiul la care se referă credincioșii după Potop nu mai este considerat a fi cel pământesc, ci un loc osebit, pregătit de Dumnezeu.

Natura Locului de Odihnă

1. Locație: Acesta este un loc special, situat în înălțimea și slava Cerului, fiind mai aproape de Dumnezeu.

2. Calitate: Este un loc mai înfrumusețat și mai strălucitor decât Raiul pământesc și nu poate fi cuprins de simțirile omenești.

3. Scop: Este rânduit de Dumnezeu spre odihna sufletelor celor drepți după vrednicia fiecăruia, pentru cei ce se mută din viața aceasta.

4. Locuință a celor Drepți: Locul unde este Hristos cu Trupul luat, acolo se adună fără îndoială și sufletele drepților.

5. Recompensa Finală: Cei drepți vor moșteni veselie veșnică. Cei care au primit o haină albă (sufletele drepților înainte de Înviere) vor lua haine îndoite la Judecată. Scopul vieții creștine este de a te învrednici de veșnica îndulcire întru bucuria Domnului său.

Condiția Omului pentru a Ajunge în Rai

1. Credința Ortodoxă: Autorul subliniază că numai cei ortodocși vor ajunge în Rai, în sânul lui Avraam. De asemenea, el îndeamnă cititorii să se facă ortodocși dacă nu sunt, pentru a putea vedea Raiul.

2. Pocăința: Prin pocăința cea adevărată, omul ajunge la Milă și Dar, fiind făcut prieten al lui Dumnezeu și părtaș Dumnezeirii Lui, deoarece se curăță și se luminează.

3. Pacea: Hristos Domnul nostru este Odihnă și Bucurie pentru toți drepții. Sălaşurile cerești se dau celor care au avut o viețuire aspră pe pământ.

4. Amintirea Păcatelor (Drepții vs. Păcătoșii): Chiar și în Împărăția Cerească, pomenirea păcatului rămâne în cel care l-a făcut, ca un semn de rană. Totuși, păcătosul cruțat își va aminti de păcatele sale spre mai mare Proslăvire a marii Milostivirii lui Dumnezeu care i-a iertat. Păcătoșii osândiți își vor aminti păcatele spre o mai mare muncire a lor.

În contextul întâlnirii lui Avraam cu îngerii, se arată că sfinții îngerii cercetează nevăzut pe oamenii cei curați și plăcuți lui Dumnezeu, oriunde ar viețui. De asemenea, slava lui Hristos și viața plăcută lui Dumnezeu pot face fața omului luminoasă și frumoasă, asemănătoare cu viețuitorii Raiului, chiar și în trupul stricăcios. De pildă, fața cuviosului Pamvo strălucea de slavă.

Sfântul Macarie al Egiptului descrie inima ca fiind „un mic vas, dar care cuprinde toate lucrurile. Dumnezeu este acolo, îngerii, viaţa şi Împărăţia, cetăţile celeste şi comorile harului”. Pacea interioară este de asemenea considerată o prefigurare a lumii viitoare, Sfântul Isaac Sirul afirmând că liniștea este misterul lumii ce va veni. Trezvia (liniștea inimii/isihia) este numită starea veacului viitor

Vezi si:  Rugaciunea Curata descrisa de DUMITRU STÂNILOAE in ASCETICA ŞI MISTICA BISERICII ORTODOXE >>>