Rugăciunea ca stare de liniște și meditație, tertul ascuns si transdisciplinaritatea
Sinteza Rugăciunilor Fundamentale în Sfânta Scriptură: Context și Semnificație
- Adam: Reprezintă trecerea de la dialogul nestingherit în Rai la interogația plină de responsabilitate de după cădere, marcând începutul conștiinței nevoii de Dumnezeu.
- Avraam: Introduce dimensiunea rugăciunii de mijlocire și a ascultării necondiționate, fiind prototipul omului care negociază cu divinitatea în numele dreptății și al milei.
- Isaac: Ilustrează rugăciunea ca stare de liniște și meditație, esențială pentru primirea binecuvântării și continuarea promisiunii divine.
- Iacov: Simbolizează tenacitatea și lupta spirituală (momentul Peniel), unde rugăciunea devine o confruntare transformatoare care schimbă identitatea și destinul omului.
- Lauda: Prioritizează sfințirea numelui divin și venirea Împărăției, așezând voia lui Dumnezeu deasupra dorințelor umane imediate.
- Cererea: Exprimă dependența zilnică de bunătatea divină pentru subzistența materială și spirituală, prin cererea pâinii celei spre ființă.
- Iertarea: Stabilește o legătură indisolubilă între relația verticală (om-Dumnezeu) și cea orizontală (om-om), condiționând primirea milei divine de practicarea iertării față de semeni.
Cartea Biblică | Tema Rugăciunii Centrale |
|---|---|
Facerea | Dialogul primordial și fundamentarea legământului |
Psalmi | Liturghia inimii: laudă, pocăință și cerere |
Manase | Modele de metanoia și universalitatea iertării |
3 tineri | Doxologia în suferință și mărturisirea credinței |
Matei | Rugăciunea Domnească: sinteza filială a creștinismului |
Conceptul de liniște (isihia) ca stare supremă de comuniune cu Dumnezeu găsește numeroase temeiuri în sursele tale, atât în Vechiul Testament (VT), cât și în Noul Testament (NT). Iată versetele și perspectivele care susțin această viziune a rugăciunii ca meditație și pace interioară:
Temeiuri Scripturistice pentru Liniște și Pace Interioară
- Pacea care întrece orice înțelegere: În sursa secundară, Filipeni 4:7 descrie „pacea lui Dumnezeu, care covârșeşte orice minte”. Această pace nu este doar absența conflictului, ci o stare spirituală superioară care păzește inima și gândurile, fiind esențială pentru rugăciunea isihastă.
- Liniștea ca mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu: Versetul din Psalmul 46:10, citat și de tine, este fundamental: „Opriţi-vă (Liniștiți-vă) şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu”. Aceasta sugerează că adevărata cunoaștere a divinității nu vine prin zbucium, ci prin încetarea activității exterioare.
- Pacea ca rod al Duhului: În Galateni 5:22, „pacea” este listată imediat după dragoste și bucurie ca fiind un „rod al Duhului”. Aceasta indică faptul că liniștea nu este doar un efort uman, ci un dar divin cultivat în rugăciune.
- Concentrarea pe cele nevăzute: 2 Corinteni 4:18 ne îndeamnă să ne ațintim privirea „nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd”. Această interiorizare este baza meditației creștine, unde rugătorul se retrage din lumea senzorială către lumina interioară (asemănătoare celei de pe Tabor).
- Curăția inimii: În Psalmul 51:10, rugăciunea este centrată pe interioritate: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule”. Fără această curățire a „omului lăuntric”, liniștea (isihia) nu poate fi atinsă.
Perspective Etimologice și Instrumente de Studiu
Sursele tale indică faptul că pentru a înțelege profunzimea acestor stări, trebuie apelat la limbile originale prin instrumente precum cele din Bible Hub (Greacă și Ebraică):
- Isihia (Greacă - info externă): Deși nu este definită în surse, cuvântul provine din grecescul hesychia, care înseamnă „liniște”, „tăcere” sau „odihnă”. În Noul Testament (pe care îl regăsim în listele tale), acest termen descrie o viață liniștită și așezată.
- Shalom (Ebraică - info externă): Termenul pentru „pace” din VT (cum ar fi în Psalmi) este shalom. Acesta nu înseamnă doar „pace” ca opus al războiului, ci „integritate”, „plenitudine” și „armonie” a ființei cu Dumnezeu.
- Tefillah (Ebraică - info externă): Așa cum am menționat în conversația noastră anterioară, rădăcina cuvântului ebraic pentru rugăciune implică auto-evaluarea. În contextul liniștii, rugăciunea devine o oglindire a sufletului în fața lui Dumnezeu într-o stare de nemișcare.
Rugăciunea ca act de încredere deplină
O altă formă de liniște este abandonarea grijilor, menționată în 1 Petru 5:7: „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi”. Această „lepădare a grijilor” este prima etapă obligatorie în practica isihastă pentru a ajunge la rugăciunea minții în inimă.
Starea de isihie, deși este un termen tehnic dezvoltat ulterior în teologia ortodoxă, își găsește numeroase temeiuri în cărțile Noului Testament menționate în sursa primară (Biblia sau Sfânta Scriptură). Versetele cheie din sursa secundară (Bible Hub) evidențiază această stare prin concepte precum pacea interioară, interiorizarea și lepădarea grijilor.
Iată versetele care susțin această cale a liniștii și a rugăciunii lăuntrice:
1. Pacea care „covârșește orice minte”
Fundamentul isihiei este atingerea unei păci divine care nu depinde de circumstanțele exterioare.
- Filipeni 4:7: „Și pacea lui Dumnezeu, care covârșeşte orice minte, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre întru Hristos Iisus”. Această „pază a inimii” este esențială în rugăciunea isihastă pentru a menține mintea curată de gânduri.
2. Interiorizarea: Trupul ca Templu
Isihia se bazează pe convingerea că Dumnezeu locuiește în interiorul omului, deci rugăciunea trebuie să fie una a „omului lăuntric”.
- 1 Corinteni 3:16 și 6:19: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”. Această realitate teologică justifică retragerea minții în inimă pentru a-L întâlni pe Dumnezeu în propriul „templu”.
3. Ațintirea privirii către cele nevăzute
O componentă cheie a liniștii este detașarea de stimulii vizuali și senzoriali ai lumii materiale.
- 2 Corinteni 4:18: „Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice”. Isihastul caută tocmai această lumină necreată, „nevăzută”, prin ignorarea distragerilor exterioare.
4. Lepădarea grijilor și a anxietății
Liniștea nu poate fi atinsă atât timp cât mintea este fragmentată de griji lumești.
- Filipeni 4:6: „Nu vă împovăraţi cu nicio grijă, ci întru toate, prin rugăciune şi prin cerere, cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu”.
- 1 Petru 5:7: „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi”. Această „lepădare a grijilor” este prima etapă practică în orice efort de meditație creștină.
5. Pacea ca rod al Duhului
Liniștea nu este doar un efort psihologic, ci un rod spiritual care apare atunci când omul trăiește în comuniune cu Dumnezeu.
- Galateni 5:22: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea...”. În contextul cărții Galateni, pacea este văzută ca un semn al prezenței Duhului Sfânt în viața credinciosului.
Aceste versete, extrase din epistolele menționate în indexul sursei tale primare, oferă cadrul scripturistic pentru ceea ce tradiția a numit ulterior „liniștirea minții” sau rugăciunea curată.
Etimologia și Semnificația Biblică a Rugăciunii
În sursele furnizate, care constau în principal din liste ale cărților biblice și o selecție de versete cheie, nu există o referință care să explice direct etimologia cuvântului „rugăciune”.
Totuși, sursele oferă indicii despre unde ar putea fi găsită această informație:
- Sursa „Bible Hub” menționează că oferă acces la instrumente de studiu pentru limbile greacă și ebraică, precum și dicționare și concordanțe (cum este Strong's),. Aceste instrumente sunt destinate special pentru a cerceta sensul original și rădăcinile termenilor biblici.
- În Sursa primară (Biblia sau Sfânta Scriptură), termenul apare în contextul practicii, cum ar fi în titlul cărții „Manase” (cunoscută pentru rugăciunea de pocăință), sau în Psalmi.
Următoarele informații despre etimologia cuvântului provin din afara surselor furnizate și trebuie verificate independent:
- Etimologia cuvântului românesc: Termenul „rugăciune” provine din limba latină, din cuvântul "rogatio, -onis", derivat la rândul său din verbul "rogare" (a ruga, a cere, a întreba).
- Etimologia termenilor originali din Biblie:
- În Ebraică (Vechiul Testament): Cel mai frecvent termen este "tefillah", care provine din rădăcina palal, având sensul de „a judeca”, „a media” sau „a spera”. Rugăciunea este astfel văzută ca un act de auto-examinare în fața lui Dumnezeu.
- În Greacă (Noul Testament): Termenul principal este "proseuche", format din pros (spre/către) și euche (dorință/promisiune), sugerând o mișcare a sufletului către Dumnezeu pentru a-I prezenta dorințele.
Dacă doriți, pot genera un raport detaliat sau un set de flashcards despre termenii ebraici și grecești folosiți pentru rugăciune în cărțile menționate în listele dumneavoastră (precum Psalmii sau Epistolele).
Q Acest a media , "tefillah" poate fi corelat cu Tertul Ascuns, el fiind un fel de temen mediu, o mediere intre Dumnezeu, subiectul suprem, si om? R
Da, sensul de „mediere” din palal/tefillah poate fi pus într-un dialog foarte fertil cu Tertul Ascuns, dacă păstrăm clar diferența de plan: tefillah descrie actul de mediere al omului în raport cu Dumnezeu, iar Hidden Third descrie „locul” ontologic în care această mediere devine posibilă.
1. Ce înseamnă tefillah ca mediere
Rădăcina ebraică פלל (palal) are sensuri precum „a judeca, a interveni, a media, a intercede, a se ruga”.biblehub+3
Din ea vine תְּפִלָּה (tefillah) – rugăciune – înțeleasă nu doar ca „a cere ceva”, ci ca:
a interveni / a media între om și Dumnezeu;
a te judeca / examina pe tine însuți înaintea lui Dumnezeu;
a te alinia cu voia lui Dumnezeu, nu doar a‑I prezenta dorințe.linkedin+1
Teologic, tefillah este deci un act în care omul devine, într‑un sens, „loc de trecere”:
primește și răspunde;
vorbește și ascultă;
se judecă și se lasă judecat în lumina lui Dumnezeu.
2. Ce este Hidden Third la Nicolescu
Nicolescu descrie Hidden Third ca:
„zona de non‑rezistență” între Subiect și Obiect,
„un al treilea, un termen de interacțiune care permite unificarea Subiectului și a Obiectului păstrând diferența”,
locul unde se întâlnesc nivelurile de realitate și unde curge simultan informație naturală și spirituală.basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+2
În plan religios, el spune că această zonă este și regiunea sacrului – locul în care se manifestă „splendoarea multiplă a Ființei”, ceea ce tradițiile pot numi Dumnezeu, Logos, Lumina necreată etc.[basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity]
3. Cum se pot corela tefillah și Hidden Third
Corelația se poate formula astfel:
tefillah = actul de mediere (din partea omului): prin rugăciune, omul „intră între” Dumnezeu și lume, între voia lui Dumnezeu și starea lui concretă, și încearcă să se alineze cu Dumnezeu.alephbeta+1
Hidden Third = „locul dintre”: zona ontologică în care această mediere se întâmplă, unde Subiectul (omul) și „Obiectul” suprem (Dumnezeu, în limbaj creștin/ebraic) se întâlnesc fără să se confunde.basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+2
Spus simplu:
palal/tefillah descrie mișcarea omului de mediere;
Hidden Third descrie „câmpul de întâlnire” în care această mediere devine reală.
Din punct de vedere transdisciplinar, tefillah este un gest de intrare conștientă în Hidden Third:
omul își suspendă, cât poate, automatismul (judecățile, plângerile, ego‑ul);
se așază într‑o atitudine de ascultare și auto‑examinare înaintea lui Dumnezeu;
devine disponibil ca o „stare T”: nici doar subiect, nici doar obiect, ci persoană în relație, în câmpul sacru al întâlnirii.
4. Răspuns direct la întrebarea ta
Da: etimologia și teologia lui tefillah ca mediere (palal = a media, a interveni, a se judeca pe sine înaintea lui Dumnezeu) poate fi corelată foarte bine cu Tertul Ascuns, dacă spui:
tefillah este forma personală, trăită, a acestei medieri;
Hidden Third este descrierea filosofic‑transdisciplinară a „spațiului de mijloc” în care se petrece medierea: între Dumnezeu (Subiectul suprem), om și lume.
Astfel păstrezi respectul față de limbajul biblic (tefillah rămâne rugăciune, nu îl reduci la concept) și folosești Hidden Third ca hartă conceptuală care arată ce se întâmplă „între” atunci când omul se roagă: se așază în zona de non‑rezistență, în fața lui Dumnezeu, unde se lasă judecat, transformat și realiniat.
Cum se leagă etimologia palal de Hidden Third în transdisciplinaritate
Da, etimologia lui palal se leagă foarte elegant de Hidden Third dacă le pui pe fiecare la locul lui: palal descrie acțiunea de a media / interveni / judeca, iar Hidden Third descrie „locul dintre” în care această mediere devine posibilă și eficientă.blueletterbible+3
1. Ce spune exact palal
Dicționarele ebraice rezumă rădăcina פָּלַל (palal) astfel:
„a judeca (oficial sau mental)”, „a interveni”, „a mijloci”, „a se ruga”.studylight+3
În forma intensivă, palal înseamnă literalmente „a veni între două părți, a media”, ceea ce implică și un act de discernământ / judecată: a vedea situația din „mijloc” și a o orienta spre bine.studylight+1
Deci, la nivel biblic:
rugăciunea (tefillah, de la palal) nu e doar „cerere”, ci un act în care omul se pune între Dumnezeu și o situație (sau sinele său), ca să lase judecata și vindecarea lui Dumnezeu să acționeze.
2. Cum definește Nicolescu Hidden Third
Nicolescu spune despre Hidden Third:
există o „zonă de non‑rezistență” la experiență, imagini, concepte, care este comună Subiectului și Obiectului;
„zona de non‑rezistență joacă rolul unui al treilea între Subiect și Obiect, un termen de interacțiune care permite unificarea Subiectului și a Obiectului păstrând diferența; acest termen de interacțiune este numit Hidden Third.”basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+1
Este, deci:
un „între” structural, nu doar psihologic: locul unde se întâlnesc fluxul de conștiință (dinspre Subiect) și fluxul de informație (dinspre Obiect), inclusiv cel spiritual.
3. Legătura transdisciplinară: de la palal la Hidden Third
Corelația se poate formula în trei pași:
Palal descrie mișcarea de mediere: omul se așază „între două părți” – între Dumnezeu și om, între om și om, între situație și judecata lui Dumnezeu – pentru a lăsa judecata și mila lui Dumnezeu să lucreze.studylight+1
Hidden Third descrie „locul dintre”: zona în care Subiectul (omul) și „Obiectul” suprem (Dumnezeu, în limbaj teologic) pot comunica, în care fluxul de conștiință și fluxul de har / sens se întâlnesc fără să se anuleze.basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+1
Transdisciplinar, poți spune:
palal = gestul personal de a intra în acest „între”;
Hidden Third = descrierea ontologică a „câmpului dintre” în care gestul devine eficient.
Adică: rugăciunea ca palal este ceea ce face Subiectul ca să locuiască, conștient, în Hidden Third; Hidden Third este spațiul în care actul de palal este mai mult decât auto‑vorbire psihologică și devine mediere reală între Dumnezeu și om, între om și lume.
4. Ce câștigi prin această corelare
Dinspre Biblie: vezi că sensul profund al lui palal (mediere, judecată, interpunere) nu e departe de ideea de „al treilea” care stă între părți.
Dinspre transdisciplinaritate: Hidden Third îți oferă un cadru conceptual în care poți înțelege rugăciunea nu doar ca act psihologic sau ritual, ci ca intruziune conștientă într‑un câmp real de întâlnire (zona de non‑rezistență) între nivele de realitate – uman și divin, interior și exterior.atlas-tjes+2
Formulat într-o propoziție:
Etimologia lui palal („a media, a interveni, a judeca din mijloc”) se leagă de Hidden Third dacă vezi rugăciunea ca actul prin care omul se așază în „locul dintre” – zona de non‑rezistență descrisă de Nicolescu – pentru ca judecata, lumina și vindecarea lui Dumnezeu să poată curge între Subiect și lume.biblehub+3
Rugăciunea poate fi înțeleasă ca actul prin care omul intră conștient în „locul dintre” – exact rolul Hidden Third la Nicolescu –, astfel încât dualitatea „eu care vorbesc / Dumnezeu căruia Îi vorbesc” să fie trăită nu ca separare rece, ci ca întâlnire vie, personală.
1. Rugăciunea ca mișcare de „a veni între”
Rădăcina ebraică פָּלַל (palal), din care vine tefillah (rugăciune), înseamnă „a judeca, a interveni, a media, a mijloci”.blueletterbible+2
Teologic, rugăciunea nu este doar „a cere ceva”, ci:
a veni între Dumnezeu și o situație / o persoană (inclusiv propria persoană);
a te așeza într‑un loc de discernământ și aliniere: te judeci pe tine în lumina lui Dumnezeu, nu doar spui cuvinte;
a lăsa ca voia lui Dumnezeu să lucreze prin tine – deci nu doar subiect → obiect, ci subiect în relație.studylight+2
Această poziție „între” este structural foarte apropiată de ideea de Tert inclus.
2. Hidden Third – „al treilea” între subiect și obiect
Nicolescu descrie Hidden Third astfel:
există o zonă de non‑rezistență comună Subiectului și Obiectului;
această zonă „joacă rolul unui al treilea între Subiect și Obiect, un termen de interacțiune care permite unificarea lor păstrând diferența”;
el numește acest termen „Hidden Third / Tertul ascuns”.basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+2
În plan spiritual, această zonă este și regiunea sacrului, în care se manifestă „multiplele splendoare ale Ființei”.[basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity]
3. Cum mediază rugăciunea dualitatea subiect–obiect
În rugăciune trăită cu adevărat (nu doar recitare mecanică), se întâmplă trei lucruri:
Subiectul se golește parțial de sine
își suspendă pentru un timp monologul, auto‑justificările, calculele;
se pune „înaintea lui Dumnezeu”, adesea în tăcere sau cuvinte simple.
Aceasta este o intrare în zona de non‑rezistență: nu mai opui rezistență nici realității tale, nici lui Dumnezeu.
Obiectul (Dumnezeu) nu mai este doar „obiect de credință”, ci devine „Tu”
nu mai vorbești „despre Dumnezeu”, ci „către Dumnezeu”;
Dumnezeu devine Subiectul suprem care te cunoaște, îți vorbește, te judecă și te vindecă.
Între cele două se naște o stare T – întâlnirea
nu mai e doar „eu spun / Tu asculți”, ci o stare de comuniune în care, cum zic misticii, „Dumnezeu vorbește înlăuntrul meu”, iar cunoașterea și limbajul nu mai sunt separate;
dualitatea rămâne (Dumnezeu nu este eu), dar este trăită într‑un plan de unitate: eu în Dumnezeu, Dumnezeu în mine.
Transdisciplinar, poți formula:
rugăciunea este felul în care Subiectul se așază în Hidden Third – în „locul dintre” –,
iar în acest loc dualitatea subiect–obiect este mediată, nu anulată: se transformă din opoziție („eu vs. lume / eu vs. Dumnezeu”) în relație („eu în fața lui Tu”, „două libertăți în dialog”).
4. Liniștea interioară ca experiență a medierii
Când rugăciunea ajunge la liniște profundă (isihie, „tăcerea inimii”):
dialogul conceptual se estompează;
rămâne prezența reciprocă: eu sunt înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu e prezent, chiar dacă nu „spune” nimic în cuvinte.
Aceasta este experiențial exact ceea ce Hidden Third descrie ontologic:
fluxul de conștiință al Subiectului și prezența lui Dumnezeu se întâlnesc într‑un „între” în care nu mai simți aceeași ruptură subiect–obiect;
nu devii Dumnezeu, dar nu mai ești nici în înstrăinarea „eu singur, închis în capul meu”;
rugăciunea, ca palal, mediază și te așază în acest „între”.
Într‑o frază:
Rugăciunea mediază dualitatea subiect–obiect ca Hidden Third atunci când omul, prin palal – adică prin actul de a se pune între sine și Dumnezeu – intră în „zona de non‑rezistență” descrisă de Nicolescu, unde eu și Tu rămân distincte, dar se întâlnesc într‑un câmp comun de prezență și lumină, depășind opoziția și trăindu‑se ca relație vie.blueletterbible+3
=======================
Mihai Sora - “A fi, a face, a avea” – Ed. Cartea Românească, 1985.
“Atentia, in primul rand (deocamdată disponibilă și asa-zicand poroasa; într-un cuvant primitoare), la constituentii lumii din care faci parte și care – in timp ce, si pentru ca, te indrepti spre ea necentrand-o pe tine – se revarsă în tine. Atentia, asadar, la ceea ce, în miezul intalnirii tale cu ea, este Lumea cu adevărat și – din aceeași infocata ochire – la ceea ce tu însuți ești cu adevărat în miezul aceleiași intalniri. Atentia, altfel spus, la ceea ce ești-este” – din capitolul “Despre doua feluri de a fi atent” – p161
Ioan folosește frecvent limbaj de transformare:
„o transformare totală în Iubit, în care fiecare își cedează întreaga posesie de sine celuilalt” – imaginea „căsătoriei spirituale”.baltimorecarmel+1
în „Flacăra vie”, spune că sufletul devine „flacără de iubire” în care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt i se comunică; trăiește un avantgust al viziunii beatifice, „doar un văl subțire desparte încă”.ldysinger+1
Acesta este vârful medierii:
nu mai este doar „eu care intervin la Dumnezeu” (palal/tefillah),
ci o stare în care rugăciunea devine locul însuși al comuniunii trinitare: sufletul e „tras” în dinamica Tată–Fiu–Duh, „respiră” în Dumnezeu același suflu de iubire.[baltimorecarmel]
Dacă aplici limbajul lui Nicolescu:
rugăciunea, la Ioan, este drumul prin care Subiectul uman ajunge să locuiască stabil în Hidden Third – zona de întâlnire –
iar în starea de „unire transformantă”, dualitatea subiect–obiect este mediată până la capăt: rămân doi (Dumnezeu și sufletul), dar trăiesc o unitate de viață și iubire care nu mai poate fi descrisă în termeni subiect–obiect obișnuiți.
Rugăciunea, precursor existențial al transdisciplinarității
Da, rugăciunea în sensul lui Ioan al Crucii poate fi văzută ca un precursor existențial al transdisciplinarității, iar glossolalia poate fi înțeleasă ca o formă extremă de rugăciune apofatică, unde limbajul obișnuit e depășit – ambele pot fi puse în dialog cu Hidden Third, dar rămân lucruri diferite: trăiri spirituale vs. cadru metodologic.aura.abdn+3
1. Rugăciunea ca precursor al transdisciplinarității
Transdisciplinaritatea (în sens nicolescian) presupune:
multiple niveluri de realitate,
logica terțului inclus,
Hidden Third ca zonă de non‑rezistență între subiect și obiect,
și transformarea Subiectului prin contact cu această zonă.basarab-nicolescu.ciret-transdisciplinarity+2
Versluis și Nicolescu spun explicit că spiritualitatea autentică (rugăciune, meditație, liturghie) implică transformarea Subiectului, nu doar conținuturi doctrinare, și că transdisciplinaritatea vrea să integreze tocmai acest tip de cunoaștere în știință și stiintele umaniste.scribd+1
Rugăciunea la Ioan al Crucii:
duce de la rațional–discursiv la contemplație infuză, în care mintea tace și sufletul este unit cu Dumnezeu în iubire;baltimorecarmel+1
presupune „noaptea” simțurilor și a spiritului – adică depășirea strictului nivel psihologic / teologic conceptual într-o experiență directă a lui Dumnezeu.mycatholic+1
În acest sens, putem spune:
rugăciunea mistică este un precursor existențial: trăiește și explorează, în plan spiritual, exact ceea ce transdisciplinaritatea formulează, mai târziu, în plan metodologic și ontologic (niveluri de realitate, Tertul ascuns, transformarea Subiectului).
transdisciplinaritatea nu „creează” ceva nou, ci oferă un limbaj comun prin care experiențe de tip Ioan al Crucii pot intra în dialog onest cu știința, filosofia, psihologia.hieros+1
2. Glossolalia și rugăciunea apofatică
Studiile recente compară explicit Rugăciunea lui Iisus cu glossolalia și argumentează că ambele pot fi înțelese ca forme de rugăciune apofatică: aura.abdn.ac+1
ambele pleacă de la convingerea că mintea nu poate cuprinde pe Dumnezeu;
ambele „bypass‑ează” parțial controlul rațional al limbajului:
în Jesus Prayer, prin repetarea simplă a unui Nume până când mintea se liniștește;
în glossolalie, prin vorbire „în limbi” neînțelese conceptual, ca act de abandon în Duhul.blogs.ancientfaith+2
Analize teologice recente spun:
glossolalia poate fi „o formă de rugăciune apofatică, analogă, dar distinctă de Rugăciunea lui Iisus”, pentru că și ea pune mintea în limite și lasă să se exprime un nivel mai adânc al subiectului în fața lui Dumnezeu.aura.abdn+1
Corelația cu Hidden Third:
în rugăciunea apofatică și în glossolalie, limbajul conceptual este suspendat;
se deschide un spațiu în care Subiectul se adresează lui Dumnezeu dincolo de înțelegerea rațională – o intrare într‑o zonă de non‑rezistență în care relația Eu–Tu este trăită direct, nu gestionată mental;
acest spațiu corespunde, la nivel ontologic, cu Hidden Third: „între” subiect și obiect, între uman și divin, unde curge simultan informație naturală (trăirea psihică, corporală) și spirituală.atlas-tjes+3
3. Rugăciune, glossolalie și transdisciplinaritate
Legătura poate fi enunțată în trei nivele:
Experiențial
Rugăciunea mistică (Ioan al Crucii, isihie) și anumite forme de glossolalie descriu stări în care dualitatea subiect–obiect este trăită într-un mod nou: Dumnezeu nu e doar „obiect de credință”, ci „Tu” prezent; mintea nu mai controlează discursul.aleteia+3
Hermeneutic
Teologia apofatică (inclusiv cea care recitește glossolalia) afirmă că adevărata cunoaștere de Dumnezeu depășește conceptele și se realizează în tăcere, iubire, laudă „dincolo de cuvinte” – exact tipul de real la care Nicolescu dă numele de „Hidden Third”.wikipedia+2
Metodologic (transdisciplinar)
Transdisciplinaritatea nu este ea însăși rugăciune sau glossolalie, dar propune un cadru în care aceste experiențe pot fi luate în serios ca forme de cunoaștere:
Subiectul este transformat;
fluxul de conștiință se deplasează către zona de non‑rezistență;
de aici pot apărea noi valori, insight‑uri, modele, care pot intra în dialog cu știința.integralleadershipreview+2
Răspuns condensat
Rugăciunea (în sens profund, apofatic, mistic) poate fi văzută ca un precursor existențial al transdisciplinarității: ea practică, înainte de orice teorie, intrarea în „între” – locul de întâlnire dintre om și Dumnezeu –, ceea ce Nicolescu numește Hidden Third.scribd+1
Glossolalia poate fi corelată cu acest „între” ca o formă de rugăciune în care limbajul rațional este depășit, iar persoana se lasă purtată într‑o comunicare dincolo de subiect–obiect discursiv, analogă cu alte forme de rugăciune apofatică.aura.abdn.ac+2
Important este să păstrăm ordinea: rugăciunea și glossolalia rămân experiențe ale credinței, iar transdisciplinaritatea + Hidden Third sunt un cadru ontologic‑metodologic care încearcă să descrie ce se întâmplă acolo, fără să reducă realul spiritual la psihologie sau la fizică.
Tertul ascuns >>> https://intrebarea-justa.blogspot.com/2026/02/explorand-conceptul-hidden-third-al-lui.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu